Scrisoarea anuală a primarului către bistrițeni. Ce le transmite Ioan Turc locuitorilor municipiului Bistrița

ioan turc

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a pregătit scrisoarea anuală adresată locuitorilor orașului, document prin intermediul căruia cetățenii sunt informați cu privire la obiectivele și proiectele propuse de administrația locală pentru acest an. Scrisoarea a fost postată pe pagina de internet a Primăriei Bistrița.

În scrisoare, edilul Bistriței precizează că anul 2022 reprezintă o provocare pentru municipalitate.

”Ne propunem să continuăm sau să demarăm proiecte care să vină în întâmpinarea așteptărilor cetățenilor. Am conturat câteva direcții clare de acțiune și am inclus printre prioritățile acestui an realizarea unor documente deosebit de importante: Strategia Integrată de Informatizare și Transformare Digitală a Primăriei, Planul Strategic Instituțional, precum și actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană și a Planului de Mobilitate Urbană. Totodată, vom începe implementarea unor proiecte inovative pentru oraș: Bistrița@SmartCity – Bistrița oraș inteligent, Incubator de afaceri INOVAre@Bistrița 2030, Smart City Tour, edificarea ExpoBis – Centru multifunțional pentru expoziții și conferințe precum și a unui Centru de artă, design și creativitate tehnică. La acestea se adaugă proiectul de extindere a Parcului Industrial și realizarea unui parc fotovoltaic, investiții care vor conferi cu siguranță un plus de atractivitate mediul economic local. Extinderea și modernizarea infrastructurii reprezintă încă un domeniu în care s-a făcut prea puțin în ultimii ani, astfel că am inclus în bugetul acestui an o serie de intervenții pe care le consider impetuos necesare”, se arată în document.

Primarul Ioan Turc afirmă că vor continua lucrările la Linia Verde de transport public, utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă, dar și în cadrul proiectelor privind amenajarea pistelor pentru cicliști și reconfigurarea axei de transport public pe traseul Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, proiecte cu finanțare din fonduri europene, care vor avea un impact pozitiv asupra dezvoltării orașului.

”De asemenea, vor demara lucrările pentru realizarea coridorului de mobilitate pe traseul Calea Clujului – Drumul Cetății – Lucian Blaga, a coridor de mobilitate durabilă aferent râului Bistrița precum și a coridorului verde de mobilitate urbană în centrul istoric. Implementarea unui sistem integrat de monitorizare a traficului și mobilitate inteligentă reprezintă un alt proiect inclus în lista celor din acest an, care va rezolva, cu siguranță, multe dintre problemele traficului rutier din Bistrița”, se mai precizează în document.

Pentru anul 2022, municipalitatea are programate și lucrări de amenajare a unor străzi în zonele noi de locuințe, precum și reabilitarea și modernizarea câtorva străzi importante din oraș.

”Realizarea a două pasaje rutiere subterane, str. Gării – Tărpiului și str. Ioan Slavici, reprezintă, potrivit opiniei specialiștilor, soluția oprimă pentru eliminarea frecventelor sincope ale traficului din cele două zone. Tot la capitolul infrastructură trebuie făcută precizarea că preocuparea noastră pentru un oraș mai verde se va materializa și prin amenajarea unor stații de încărcare a acumulatorilor pentru autovehicule electrice, astfel încât această facilitate să îi încurajeze pe concitadini să opteze pentru modalități de transport mai puțin poluante. Vom continua lucrările de consolidare a DJ 173, între km 1 + 168 și km 1 + 320, str. Jelnei, în urma alunecărilor de teren, cu precizarea că am modificat proiectul inițial, care presupunea o intervenție minimă, astfel încât putem spune cu certitudine că amenajarea actuală răspunde mult mai bine necesităților celor care locuiesc sau tranzitează această zonă. Vor începe lucrările de realizare a unei parcări cu mai multe niveluri pe str. Năsăudului și vom face în continuare demersurile necesare pentru identificarea spațiilor care se pretează pentru amenajarea de parcări, conștienți fiind că aceasta reprezintă o necesitate stringentă pentru mulți dintre noi”, mai spune primarul.

Edilul Bistriței vorbește și despre achiziționarea stației pentru prepararea mixturii asfaltice, despre care spune că ”este garanția realizării unor lucrări de calitate, cu termene de finalizare mult mai scurte”.

O altă prioritate a acestui an este demararea etapei a II-a a proiectului care vizează modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în municipiul Bistrița și localitățile componente.

”De asemenea, vom derula procedurile necesare în vederea realizării alimentării cu gaze naturale în Sărata și Slătinița, astfel încât ultimele 2 localități componente ale Bistriței care nu sunt încă conectate la rețeaua de gaz să poate beneficia de condiții minime de trai. Modernizarea spațiilor de joacă, realizarea unei stații de epurare în Slătinița, realizarea unei punți pietonale peste Valea Rusului și refacerea canalizării pluviale pe str. Mihai Viteazu vin în completarea listei de obiective a acestui an”, adaugă Ioan Turc.

Primarul completează că o schimbare de paradigmă se impune și în ceea ce privește condițiile în care se desfășoară activitatea în piețe.

Consider că se impune asigurarea unui mediu care să corespundă așteptărilor cetățenilor și comercianților, astfel că modernizarea Pieței Decebal și amenajarea unei piețe en-gros și en-detail pe str. Cetății sunt absolut necesare”, se mai arată în scrisoarea primarului.

În ceea ce privește gestionarea fondului locativ, anul 2022 va consemna derularea celei de-a IV-a etape de construire de blocuri de locuințe ANL, în cartierul Subcetate, a celei de-a III-a etape de construire de blocuri de locuințe sociale în localitate componentă Viișoara, precum și a unui prim lot de locuințe de necesitate.

”Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe cu finanțare în proporție de 95% din fonduri guvernamentale reprezintă un proiect de succes care va continua și în acest an. Sunt programate pentru 2022 intervenții pentru 73 de blocuri, pentru care procedurile se află în diverse stadii. Unitățile de învățământ vor beneficia de lucrări de reabilitare și modernizare, după cum urmează: Grădinița cu program Prelungit nr. 3 și Creșa nr. 3, Aleea Plăieșului, Grădinița cu program prelungit nr. 12 și Creșa nr. 4, str. A. Mureșanu, Grădinița cu program prelungit „Căsuța cu povești”, str. Zimbrului, Grădinița cu program prelungit „Trenulețul veseliei”, str. Rodnei, nr. 3, Colegiul tehnic „Grigore Moisil”, corp A, B, C, Liceul Tehnologic de Servicii, Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, str. Al. Odobescu, nr. 8, Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, corp A, Școala gimnazială, nr. 1, Școala gimnazială „Andrei Mureșanu”, b-dul Republicii, nr. 10, Liceul cu program sportiv, Liceul tehnologic Agricol, extinderea sălii de sport a Colegiului Național „Andrei Mureșanu” și Școala gimnazială „Avram Iancu”. Se vor realiza intervenții în vederea creșterii eficienței energetice la Grădinița cu program prelungit nr. 13, Aleea Basmului, nr. 1A, Grădinița cu program normal nr. 16, str. Cerbului, nr. 27, Grădinița cu program normal nr. 10, b-dul Independenței, nr. 57, Grădinița cu program normal Sărata și Grădinița cu program normal nr. 7, str. C.R. Vivu, nr. 35”, mai spune Ioan Turc.

În ceea ce privește componenta de cultură și recreere, edilul menționează că municipalitatea va continua implementarea proiectului „Cetatea Medievală” și va demara procedurile în vederea amenajării și puneri în valoare clădiri fostului cinematograf Omnia, recent preluat de la RADEF România Film.

Proiectul de restaurare a Bisericii Evanghelice CA în vederea introducerii în circuitul turistic internațional, finanțat din fonduri europene, se află în plin proces de implementare și, la finalizarea lui, va reprezenta, în opinia primarului, ”un element central în promovarea orașului”.

Totodată, primarul consideră că amenajarea complexului sportiv acvatic și a unui parc în Complexul sportiv și de agrement Wonderland, completate de achiziționarea unei instalații de vară tip alpine coaster, ”vor crește gradul de adresabilitate a celor care doresc modalități cât mai diverse de petrecere a timpului liber, în mod activ”.

De asemenea, Ioan Turc vorbește și despre achiziționarea bazei sportive Navrom Construct, care a reprezentat ”un alt deziderat subscris dorinței de a oferi spații de agrement în imediata apropierea a orașului”.

În plus, amenajarea unui parc pe malul râului Bistrița, în localitatea componentă Viișoara, proiectul de regenerare urbană, în zona Lacului MHC, amenajarea unor perdele verzi pe traseul DN17 din localitățile Unirea și Viișoara, a unui coridor ecologic pe Valea Căstăilor și amenajarea unui scuar în Ghinda se află tot pe lista proiectelor municipalității din acest domeniu.

”Componenta măsurilor de asigurare a asistenței sociale pentru cei aflați în nevoie va presupune și implementarea unor proiecte pilot, precum: locuințe protejate pentru persoane vârstnice în localitatea componentă Sigmir, centre de zi pentru persoane vârstnice, centru de tip respiro pentru persoanele cu dizabilități, centru de intervenție stradală, centru comunitar integrat precum și edificarea de locuințe protejate”, se mai arată în scrisoarea primarului către bistrițeni.

Pentru derularea cu succes a acestor proiecte, alături de implicarea responsabilă a aparatului Primăriei Bistrița, este necesară și susținerea fiecăruia dintre noi, pentru că proiectele asumate de întreaga colectivitate sunt cele de succes”, mai completează Ioan Turc.