Scrisoarea anuală a primarului către bistrițeni. Ce le transmite Ioan Turc locuitorilor municipiului Bistrița

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a pregătit scrisoarea anuală adresată locuitorilor orașului, document prin intermediul căruia cetățenii sunt informați cu privire la obiectivele și proiectele propuse de administrația locală pentru acest an.

Primarul Ioan Turc își începe scrisoarea făcând referire la anul 2022. În opinia sa, 2022 a fost un an ”plin de provocări și reușite”.

Am parcurs împreună un an plin de provocări și de reușite. Este evident că realizarea marilor proiecte presupune nu doar eforturi și mobilizare exemplară, dar implică, inevitabil, și un anumit grad de disconfort pe parcursul realizării lucrărilor. De aceea, susținerea dumneavoastră este foarte importantă pentru mine si vă mulțumesc pentru răbdare și încredere!”, a transmis Ioan Turc.

În continuare, primarul face o trecere în revistă a unor repere ale anului 2022, amintind de o serie de investiții realizate pe parcursul anului trecut, după cum urmează:

În ceea ce privește anul 2023, primarul Ioan Turc a subliniat că anul acesta municipiul Bistrița are cel mai mare buget de până acum alocat secțiunii de dezvoltare.

”Am început anul 2023 cu încredere și optimism în contextul în care Bistrița are cel mai mare buget de dezvoltare din istoria sa. Comparativ cu anul 2018, municipiul are un buget pentru dezvoltare de cinci ori mai mare, iar fată de anul 2022, bugetul alocat investiţiilor s-a dublat. Suma totală a bugetului pentru dezvoltare este de aproape 307 milioane lei iar bugetul general este de peste 568 milioane lei. Avem aşadar convingerea că modernizarea Bistriței va continuarea pe toate componentele: infrastructură, mobilitate durabilă, regenerare urbană, curăţenie, agrement, recreere, cultură, economie etc”, a adăugat Ioan Turc.

De asemenea, primarul Ioan Turc a reiterat o parte dintre prioritățile administrative bugetate în anul 2023:

În încheiere, primarul Ioan Turc a ținut să mulțumească locuitorilor Bistriței pentru încrederea acordată și să îi asigure că, după închiderea șantierelor, ”Bistrița va deveni unul dintre cele mai frumoase orașe din România”.

Având în vedere că anul acesta Bistrița este un mare şantier, cu multe proiecte de investiții în derulare pe axele de mobilitate, ţin să vă mulţumesc pentru suport şi înțelegere, asigurându-vă că deranjul creat de amploarea lucrărilor e justificat şi de termenele strânse de finalizare a obiectivelor cu finanțare europeană. Dar, când totul va fi gata, vom trăi într-unul dintre cele mai frumoase orașe din România!”, a încheiat primarul Ioan Turc.