Se amână alegerile locale! Mandatele actualilor aleși vor fi prelungite, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020

În ședința de luni, Guvernul României dezbate un proiect de ordonanță de urgență care prevede amânarea alegerile locale, din cauza pandemiei de coronavirus.

Viceprim-ministrul Raluca Turcan a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede prelungirea mandatelor aleşilor locali, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020. Același proiect prevede și simplificarea procedurilor pentru pregătirea și desfășurarea alegerilor.

Este evident că, în această situație de criză, nu se pot desfășura activități specifice campaniei electorale și că alegerile trebuie organizate într-un context sigur din punct de vedere epidemiologic. Așadar, trei instituții – Autoritatea Electorală Permanentă, împreună cu Ministerul de Interne și Minsterul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – au inițiat un proiect de ordonanță de urgență de prelungire a mandatelor aleșilor locali până nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020. În același timp, ținând cont de actualul context epidemiologic și de criză, dar și de decretul președintelui României privind starea de urgență, cele trei instituții doresc ca inclusiv procedura pentru pregătirea alegerilor locale și desfășurarea acestor alegeri să fie simplificate, în sensul că partidele politice și candidații pentru funcțiile din administrația publică locală să prezinte o singură listă de susținători și, de asemenea, să fie nevoie să se depună un număr minim de 25.000 de semnături, dintre care 500 de alegători din fiecare județ și 1.000 din municipiul București. Totodată, mai există și posibilitatea ca, în locul listelor de susținători, să se facă dovada depunerii în contul bancar a unei contribuții electorale de cel puțin 3 % din valoarea maximă admisă pentru funcția pentru care candidează un competitor independent sau de 50 de salarii minime de bază pe țară pentru campania electorală la nivelul județului unde se candidează”, a afirmat Turcan, la începutul ședinței de Guvern.

După declarația viceprim-ministrului Raluca Turcan, premierul Ludovic Orban a adăugat: ”Practic, amânăm data alegerilor, urmează să o hotărâm, se simplifică procedurile și prelungim mandatul actualilor aleși până la data de cel mult 31 decembrie 2020”.

Reamintim că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, Autoritatea Electorală Permanentă a trimis președintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban și conducerii Parlamentului o scrisoare în care afirma că în actuala situație de pandemie de coronavirus organizarea la termen a alegerilor electorale, propusă pentru 28 iunie, a devenit „cvasi-imposibilă”.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/552388932057501/

One comment

  1. Amânarea alegerilor locale ar putea fi un bun prilej pentru adoptarea modificarilor legii electorale in sensul alegerii primarilor in două tururi de scrutin si a presedintilor de consilii judetene din rândul consilierilor judeteni.
    Prin aceasta s-ar pune capăt samavolniciei PSD care prin Ordonanţa 55/2014 cunoscuta sub numele de ORDONANŢA TRASEIŞTILOR permitea migraţia aleşilor locali. Acest act total nedemocratic a scandalizat marile cancelarii ale lumii. De altfel si Curtea Constituţională a României a decis, in decembrie, 2014 că Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 55/2014, privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională. Cu toate astea OUG 55/2014, a produs efecte pe parcursul celor 45 de zile, astfel că peste cinci mii de primari şi consilieri au schimbat partidul în urma ordonanţei privind migraţia aleşilor. Cei mai mulţi s-au îndreptat către Partidul Social Democrat, marii perdanţi fiind alesii locali ai PNL. La scrutinul din anul 2016, legea cu alegerea primarilor intr-un singur tur a conservat avantajul obtinut in mod nedemocratic si chiar neconstitutional de către PSD prin efectele OUG 55/2014, rămânând cu primarii traseisti. Acesta este motivul pentru care PSD-ul se opune cu atâta inversunare la revenirea alegerii primarilor in două tururi de scrutin.