Se amplasează panouri informative pe străzile private din Bistrița

Primăria municipiului Bistrița a început o campanie de informare a cetățenilor care locuiesc pe străzi private, de pământ, asupra faptului că administrația locală nu poate desfășura lucrări de investiții din bani publici, decât pe străzi care aparțin domeniului public. În acest sens, pe străzile private din Bistrița vor fi amplasate panouri informative.

La nivelul municipiului Bistrița există 99 de străzi private sau parțial private, pe care nu se pot executa lucrări de modernizare și asfaltare. Din acest motiv, Primăria Bistrița a demarat o campanie de informare a cetățenilor cu privire la procedurile pe care aceștia trebuie să le îndeplinească astfel încât strada să fie trecută în domeniul public al municipiului pentru a putea fi asfaltată.

”Cei care doresc să-și transfere străzile din domeniu privat în domeniul public, trebuie să parcurga o procedură cadastrală de desprindere a lotului de teren din corpul străzii de restul proprietății, iar ulterior, să-l doneze Primăriei Bistrița, care-l va introduce în domeniul public”, a declarat viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae.

Pe toate străzile care nu fac parte din domeniul public al municipiului Bistrița vor fi amplasate panouri informative.

Despre situația străzilor de pământ din Bistrița, Ziar de Bistrița a mai scris:

Situația străzilor de pământ din municipiul Bistrița. Pe aproape 100 de astfel de străzi nu se pot executa lucrări de asfaltare. De ce?

2 comments

  1. Printre străzile de pământ din Bistrita se află si strada Codrisor, cel putin pe portiunea dintre strandul municipal si Podul Jelnii. Despre asfaltarea aceastei străzi nu se spune nimic, desi prin aceasta s-ar crea o legătură directă intre străzile Mihai Viteazul si Ghinzii, ceea ce ar permite ca o parte din circulatia auto să fie trecută si pe malul stâng al râului Bistrita, ducând la o mare descongestionare a traficului in oras, inclusiv in zona parcului municipal. Pentru aceasta, ar fi necesară construirea unui pod peste râul Bistrita in fata fostei uzine electrice, la care să fie racordată si strada Parcului printr-o prelungire a strazii Vasile Conta printre sediile Electrica-furnizare si Aquabis. Podul respectiv ar putea fi denumit „Podul Morii” amintind de piata Morii din apropiere dar si de una din fostele mori de apă existente in trecut in zona respectivă.

  2. Balan Marius-ecologist PV

    Iarasi montam pe bani grei tot felul de stalpi si table ca sa-i lamurim pe romani ? Pai nu era mai ieftin sa fie anuntati prin posta la adresele lor ? Iarasi spargem bani cu nemiluita ? Poate ca domnii din acele zone vreau sa traiasca ca la tara , fara asfalt.