Se fac înscrieri pentru tradiționalul concurs de gătit gulaș organizat în cadrul Maialului Bistrițean Maghiar. Locurile sunt limitate!

Primăria municipiului Bistriţa organizează pe data de 19 mai, în cadrul Maialului Bistriţean Maghiar, tradiţionalul concurs culinar de gătit gulaş dotat cu premii. Evenimentul, care se va desfăşura în Pădurea Schullerwald, se înscrie în calendarul acţiunilor organizate de municipiul Bistriţa şi se află la cea de-a opta ediţie.

Ca şi în anii precedenţi, Primăria Bistriţa va pune gratuit la dispoziţia fiecărei echipe participante spaţiul necesar organizării acţiunii, pavilion 3×3 m, lemne de foc -10 kg, carne porc/vită/oaie – 5 kg, cartofi – 5 kg, pâine – 4 buc. franzelă, șerveţele, tacâmuri, farfurii de unică folosinţă.

Municipalitatea va asigura montarea pavilioanelor şi va pune la dispoziţia participanţilor, gratuit, lemnele de foc şi două ingrediente de bază: carnea şi cartofii.

Concursul este deschis atât persoanelor fizice, cât şi agenţilor economici, iar termenul limită de înscriere este data de 16 mai 2019. Datorită condiţiilor de spaţiu şi dotare, numărul participanţilor este limitat la 20, prin urmare, înscrierile se vor efectua în ordinea depunerii solicitării.

Condiţii de participare: deţinerea unui ceaun cu o capacitate de minim 20 de litri, asigurarea, din resurse proprii, a ingredientelor necesare pregătirii gulaşului, altele decât carnea şi cartofii, care vor fi asigurate de către municipalitate, distribuirea gratuită, la finalul competiţiei, a 30 de porţii persoanelor prezente la manifestare.

Pentru detalii suplimentare puteţi contacta Serviciul Turism, Sport, la numerele de telefon 0263-223 923, 0756 222 001, interior 198, persoană de contact, Ovidiu Bozbici.