FOTO: Se toarnă asfalt pe porțiunea de drum dintre Zimbrului și Gării. Când se deschide circulația

Primăria Bistrița anunță că se toarnă asfalt pe porțiunea de drum dintre străzile Zimbrului și Gării, urmând ca în câteva zile să fie redeschisă circulația în această zonă.

Încă un pas spre finalizarea lucrărilor de pe șantierul Gării – Năsăudului! În cadrul proiectului de reabilitare cu bani europeni a axei de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, în prezent se execută turnarea primului strat de asfalt pe segmentul Winmarkt – Zimbrului, după ce fusese aplicat balastul stabilizat. Urmează în câteva zile deschiderea circulației auto pe acest tronson de drum, iar alte lucrări cuprinse în proiect se vor realiza în zona Andrei Mureșanu – Năsăudului”, a precizat primarul Ioan Turc.

Reconfigurarea axei de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului este unul din cele două proiecte de mobilitate urbană pe care Primăria Bistrița le derulează cu fonduri europene.

Prin intermediul acestui proiect, una dintre cele mai importante artere de circulație din municipiul Bistrița va fi complet modernizată.

Mai exact, proiectul prevede: 

  • modernizarea părții carosabile de pe cele 4 artere de circulație;
  • reabilitarea trotuarelor pe toată lungimea celor 4 străzi;
  • realizarea de benzi dedicate transportului public;
  • realizarea pistelor pentru bicicliști, pe ambele sensuri de circulație;
  • realizarea unui pasaj pietonal subteran pe Bulevardul Decebal, în zona halei comerciale;
  • îngroparea tuturor rețelelor electrice și de iluminat public;
  • sistem nou de iluminat public cu telegestiune;
  • modernizarea stațiilor de transport public existente (10 stații).

Proiectul are o valoare totală de aproximativ 13 milioane de euro și este finanțat din fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Regional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *