Secretarul de stat Alexandru Pugna: ”Podul de lemn de la Coșbuc, salvat!”

Un monument istoric, unic în Europa, care este în paragină de ani buni şi riscă să se prăbuşească, ar putea fi salvat. Este vorba despre ”Podul Iubirii” din localitatea Coșbuc, secretarul de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Alexandru Pugna, venind cu o veste bună în ceea ce privește acest monument.

Ministrul Culturii și Identității Naționale a semnat avizul prin care a fost aprobă faza DALI a reabilitării podului de lemn din satul Coșbuc, județul Bistrita Năsăud. O fază extrem de importantă pentru salvarea acestui pod de lemn, acoperit, de o mare valoare”, a anunțat Alexandru Pugna.

”Construit în secolul XVIII, de ofiţeri italieni, podul, conservat în stare naturală, este unic în Transilvania. Podul a fost ridicat în 1778 şi refăcut în 1937. Podul din Coşbuc, o bijuterie arhitecturală din lemn,putea să se prăbuşească în orice moment datorită stării avansate de degradare și a faptului că autoritatea locală nu beneficia de suma necesară reabilitării acestui monument istoric aflat în patrimoniul comunei Coșbuc. Podul este monument istoric din categoria A și va fi reabilitat prin finanțare de la Institutul Național al Patrimoniului, instituție din subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale”, a mai adăugat secretarul de stat.

Potrivit Asociației Turism în Bistrița-Năsăud, ”podul acoperit din Coşbuc a avut 14 „fraţi” în judetul Bistriţa-Năsăud, dar unul singur a mai trecut proba timpului, așa cum a făcut-o cel din Coşbuc: podul de lemn tirolez din Ilva Mare. În lume mai există un pod asemănător doar în Canada, în zona Quebec”.

One comment

  1. Tara arde si baba se piaptănă. De ani de zile se vorbeste despre repararea podului de lemn din localitatea Cosbuc. Incă de prin 2013 deputatul social-democrat Daniel Suciu solicita sprijin financiar de la Ministerul Culturii pentru consolidarea podului acoperit din lemn de la Coşbuc. În interpelarea adresată ministrului culturii la acea vreme Daniel Barbu, parlamentarul bistriţean atrăgea atentia că această construcţie, ultima de acest tip din Europa, riscă să se prăbuşească, în lipsa unor lucrări de consolidare. După 6 ani in care nu s-a făcut nimic , acum intră in panică Alexandru Pugna, secretar de stat la Ministerul Culturii, „pentru salvarea acestui pod de lemn, acoperit, de o mare valoare”. Podul de de lemn de la Cosbuc are exact atâta legatură cu cultura, cât avea „caloriferul lui Marga” cu Institutul Cultural Roman.
    De aceea, repararea podului de la Cosbuc nu este o chestiune de nivel national. Ea ar putea fi putea fi rezolvată prin implicarea autoritatilor locale sau cel mult judetene.