Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană: ”Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina. Vom continua să sprijinim poporul ucrainean”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat sâmbătă, la Bistrița, că la Summit-ul Alianţei de la Madrid, de săptămâna viitoare, va fi invitat și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Mircea Geoană a dat asigurări că NATO va continua să susțină poporul ucrainean.

La Summit-ul NATO, liderii noștri îl vor avea ca invitat pe președintele Zelenski, vom continua să sprijinim Ucraina. Aliații NATO în plan național și partenerii NATO în plan multilateral vor continua să susțină lupta eroică și dreaptă a poporului ucrainean. Din punct de vedere al NATO, vom aproba săptămâna viitoare un nou pachet de asistență specializată pentru Ucraina, inclusiv pregătirea Ucrainei pentru tranziția de la echipamente militare din era sovietică către echipamente moderne. Acest lucru se va întâmpla și pentru armatele din NATO, inclusiv cea a României, pentru că procesul de tranziție rapidă de la echipamente din era veche la echipamente moderne va continua foarte susținut”, a declarat Mircea Geoană, la Bistrița.

De asemenea, sursa citată a punctat că Alianța consideră că războiul din Ucraina va fi unul de durată.

Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina. Din păcate, nu vedem condiții pentru o soluționare politică în termen scurt. Vom continua să încurajăm acest lucru. Vreau să combatem dezinformarea Federației Ruse, care încearcă să transforme agresivitatea lor în vina noastră. (…) Va trebui să fim cu toții pregătiți, vor fi și momente legate de prețul la energie, la inflație, sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm în cadrul democratic al țărilor noastre. Atenție foarte mare pentru că dacă nu avem riscul de securitate pentru țările din NATO, avem riscuri ca propaganda și dezinformarea rusească să încerce să folosească elemente de insatisfacție economică și socială pentru a șubrezi unitatea noastră a națiunilor democratice”, a mai spus oficialul NATO.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, au efectuat sâmbătă o vizită de informare la Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” din Bistrița. Cei doi oficiali s-au întâlnit cu reprezentanți ai Diviziei 4 Infanterie ”Gemina” și ai Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan” și au purtat discuții despre stadiul lucrărilor de modernizare care se efectuează la sediul unității militare din Bistrița.