Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița va fi mutată pe strada Ghinzii

În viitor, Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița va fi mutată pe strada Ghinzii din municipiu, în complexul în care a funcționat Secția de Pneumoftiziologie, a anunțat managerul unității medicale, Gabriel Lazany.

Secția TBC – Pneumologie de pe strada Ghinzii va fi mutată pe strada Alba Iulia, în fosta locație a Secției de Oncologie. După finalizarea lucrărilor la complexul de pe strada Ghinzii, în această locație vom amenaja Secția de Oncologie. Am luat această decizie întrucât am observat că în perioada aceasta pandemică atât Secția de Boli Infecțioase, cât și cea de Pneumologie au tratat aceeași simptomatologie. Au avut linie de gardă comună. Atunci, pentru buna funcționare a sistemului, ele trebuie să fie împreună, motiv pentru care vor merge în locația de pe Alba Iulia, iar spitalul TBC se va transforma în spital de Oncologie. Practic, tot complexul de pe Ghinzii, inclusiv dispensarul TBC va fi transformat în spital pentru pacienții oncologici”, a explicat Gabriel Lazany într-o emisiune a postului local de televiziune AS-TV.

Managerul SJU Bistrița a completat că lucrările la complexul de pe strada Ghinzii ar putea fi finalizate la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie, acestea avansând de la o zi la alta.

”Am regândit circuitele medicale. Acolo unde s-a putut, saloanele le-am făcut cu grup sanitar propriu, am montat lift”, a adăugat Lazany.

Investiția în reabilitarea și modernizarea complexului de pe strada Ghinzii se ridică la circa 3,9 milioane de lei, bani care provin din fonduri europene.

Momentan, Secția de Oncologie funcționează în clădirea fostului hotel Krone, imobil pe care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud l-a achiziționat pentru SJU Bistrița. După ce Secția de Oncologie se va muta pe strada Ghinzii, clădirea de pe Grănicerilor va fi transformată în spital de recuperare.

One comment

  1. Mutarea dintr-o clădire veche in alta a unor sectii spitalicesti nu rezolvă problema de calitate a actului medical. Dacă tot e nevoie de extinderea unor sectii spitalicesti atunci cel mai bine ar fi să se renunte la improvizatii si acestea să fie construite de la zero pe baza unor proiecte intocmite de specialisti astfel incât să corespundă standardelor actuale de spatiu si dotare cu aparatură. De aceea Spitalul de pe strada Alba Iulia ar trebui sa ramana numai pentru sectia de boli infectioase. Pentru celelalte sectii ar trebui construite clădiri noi si nu improvizatii in foste hoteluri. De altfel, incă din anul 2009 când ministrul sănătătii in guvernul Emil Boc era liberalul Eugen Nicolaescu, se vorbea despre construirea unui nou spital de urgentă la Bistrita. In acest sens a fost intocmit si un proiect conform căruia spitalul respectiv urma să fie amplasat în zona străzii Tărpiului în vecinătatea locatiei Liceului Logos si trebuia să aibă o suprafata desfasurată de 65.000 de metri pătrati, iar valoarea investitiei se ridica la 120 de milioane de euro. Conform proiectului, noul Spital de Urgentă era alcătuit din trei clădiri, pe trei nivele dispunând de un număr de 462 de paturi si un heliport amenajat la nivelul solului. De asemenea, se intentiona la vremea respectivă ca lucrările de constructie să fie atribuite spre executie firmei italiene Astaldi.
    Acest proiect ar fi putut fi reactualizat si depus pentru implementare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Dar unde nu-i cap, vai de picioare.