Și-a lăsat mașina cu cheile în contact în fața unui bar și a găsit-o avariată la doi km distanță

Polițiștii din Năsăud au fost solicitați, la finele săptămânii trecute, să intervină la un accident rutier petrecut pe raza localității Telciu.

La fața locului oamenii legii au găsit două autoturisme avariate și abandonate în apropierea unui drum comunal din localitate. Proprietarului unuia dintre autoturisme a relatat polițiștilor faptul că autoturismul i-a fost sustras, de către persoane necunoscute.

”În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp, polițiștii l-au identificat pe un tânăr, de 20 de ani, din Telciu, bănuit de comiterea faptei. De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că acesta ar fi sustras autoturismul care era parcat în apropierea unui bar, nefiind încuiat și cu cheile în contact. Totodată, a condus autoturismul aproximativ 2 km, după care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat regulamentar, în dreptul unui imobil. Accidentul s-a soldat cu avarierea ambelor autoturisme” a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit faptul că tânărul bănuit de furt nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost pozitiv.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe, furtul în scop de folosință și distrugere.

FOTO: Arhivă