Și în Bistrița-Năsăud se pot face teste la cerere pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus. Vezi de când și unde!

Și la nivelul județului Bistrița-Năsăud se vor face teste la cerere pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus. Testele se vor realiza în laboratorul de biologie moleculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, testele la cerere se vor face începând de joi, SJU Bistrița urmând să comunice în scurt timp procedura de prelevare a probelor și alte informații utile cu privire la programul de recoltare și testare.

”Pentru că am primit întrebarea legată de posibilitatea testării contra-cost a persoanelor care își doresc cest lucru, discut de mai bine de o săptămână cu colegii mei din managementul Spitalului Județean de Urgență Bistrița pe această temă. În urma unor consultări cu Ministerul Sănătății, cu colegii de la Cluj s-a făcut costul unei astfel de testări. Astfel, începând de joi, de principiu, cei care își doresc să fie testați vor putea face acest lucru într-un anumit interval de timp care va fi postat, cel târziu mâine, pe site-ul SJU Bistrița”, a declarat Emil Radu Moldovan.

Sursa citată precizează că tariful pentru testarea la cerere va fi de circa 290 de lei.

ACTUALIZARE

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a venit cu precizări în ceea ce privește testarea la cerere.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița vine în întâmpinarea celor care doresc să se testeze la cerere în vederea depistării infecției cu COVID-19, într-un laborator de biologie moleculară RT-PCR, acreditat. Pentru a nu fi afectate serviciile de testare la cerere (capacitatea laboratorului SJUB fiind limitată, iar prioritizarea la testare se face în conformitate cu algoritmul aprobat de INSP) am încheiat un protocol cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, care va prelua probele care depășesc capacitatea noastră de testare și le va realiza la Institutul Imogen”, a precizat managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.

Astfel, recoltarea probelor se va realiza în zilele de marți și joi, între orele 10:00 – 12:00, în incinta Spitalului Județean, B-dul G-ral Grigore Bălan nr. 43, lângă cortul de triaj, pe baza unei programări prealabile.

Programarea se poate face telefonic, de luni până vineri, între orele 8:00 – 12:00, la numerele de telefon 0263214390, 0263214391, 0263214392, interior 189.

Costul unei testări este de 290 de lei. În cazul în care rezultatul probei este incert, retestarea se face în mod gratuit. Rezultatele probelor vor fi comunicate prin e-mail în termen de 48 de ore de la recoltare.

https://www.facebook.com/gabriel.lazany.5/posts/2946275865598844