Simionca (PMP): ”Locuitorii din Rodna, Maieru și Șanț se pot pensiona cu doi ani mai devreme, ca urmare a modificării legislative pe care am făcut-o în urmă cu câteva luni”

ionut simionca

Președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a anunțat că locuitorii din Rodna, Maieru și Șanț se pot pensiona cu doi ani mai devreme, asta datorită unei modificări legislative pe care a inițiat-o în urmă cu câteva luni, pe când ocupa o funcție de deputat.

Legea modifică alineatul 5 al articolului 65 din Legea nr. 263/2010, urmărindu-se extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul sitului contaminat. Beneficiază de această lege toate persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a țițeiului parafinos şi neparafinos, a distilării țițeiului”, a explicat Ionuț Simionca.

Liderul PMP Bistrița-Năsăud s-a arătat mulțumit că munca sa din Parlament încă dă roade.

Această lege a fost promulgată de preșesintele Klaus Iohannis la începutul acestei săptămâni.

One comment

  1. Balan Marius -Horea

    D-le Deputat ! Poate era mai bine ca parlamentarii sa le fi dat si acestor amarati o pensie speciala. Ce ziceti de asta ?