SJU Bistrița anunță că punctul de recoltare în vederea testării COVID-19 din cadrul unității medicale își încetează activitatea

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița a anunțat că a decis să sisteze activitatea punctului de recoltare din cadrul unității medicale, fiind vorba despre punctul în care se prelevau probe în vederea efectuării testării COVID-19.

”Datorită numărului mic de solicitări pentru testarea COVID-19 pe RT-PCR, începând de luni 25 ianuarie 2021, punctul de recoltare din cadrul Spitalului Județean își încetează activitatea. Rămânem la dispoziția doritorilor de testare COVID-19 pe RT-PCR, cu punctul de recoltare din Policlinică, strada Gării nr. 9-11, de luni până vineri între orele 8:00-11:00. Rezultatul testării se comunică în cursul aceleiași zile pe e-mail”, a anunțat directorul SJU Bistrița, Gabriel Lazany.

Punctul de recoltare amenajat la Policlinica Bistrița funcționează încă din luna noiembrie a anului trecut. Prelucrarea și interpretarea probelor se face tot la Laboratorul de biologie moleculara al Spitalului Județean de Uregnță Bistrița (prin tehnica RT-PCR).

Costul unui test este de 290 de lei, sumă care se achită în ziua recoltării, la recepția exterioară a Policlinicii Bistrița, fără a fi necesar accesul în clădire.