SJU Bistrița pregătește medici rezidenți

La începutul acestui an, peste 40 de spitale din toată țara au fost acreditate de Ministerul Sănătății pentru pregătirea medicilor rezidenți, printre ele numărându-se și Spitalul Județean de Urgență Bistrița. La câteva luni distanță, la unitatea medicală a ajuns și primul medic care va efectua stagiul de pregătire la Bistrița.

Începutul lui octombrie vine cu PRIMUL medic rezident Chirurgie generală în stagiu de pregătire la Spitalul Județean de Urgență Bistrița: Dr. Iulia PELIN – medic rezident Chirurgie generală anul V la Institutul Clinic FUNDENI. Îndrumător de rezidențiat – dr. Sever MOLDOVAN – medic primar Chirurgie generală”, a anunțat managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany.

Până anul acesta, Spitalul Județean de Urgență Bistrița nu a fost acreditat pentru pregătirea medicilor rezidenți, acreditarea în acest sens venind în luna ianuarie 2020.