Șofer fără permis, implicat într-un accident rutier

Un șofer fără permis de conducere a fost implicat într-un accident rutier produs pe DJ 151, în Budești.

”În noaptea de 29/30 august, în Budești, a avut loc un accident rutier soldat cu avarii, iar conducătorul auto a plecat de la fața locului. Din primele verificări a reieșit faptul că șoferul unui autoturism înmatriculat în Austria a acroșat un parapet de pe marginea pe Drumului Județean 151. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 3 Poliției Rurală Lechința au identificat un bărbat de 31 de ani, din Tureac, bănuit că s-ar fi aflat la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului. În urma verificărilor, a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cursul zilei de ieri, bărbatul s-a prezentat la sediul Postului de Poliție Budești, unde a recunoscut că el a condus autoturismul”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.