”De la un an la altul crește numărul pensiilor internaționale!” Soluționarea unui dosar pentru pensie internațională poate dura între 6 luni și 1 an.

 -  -  15842



 

 

Într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, Sanda Alina Vișan, a afirmat că de la un an la altul crește numărul celor care solicită pensii comunitare, însă, soluționarea unui astfel de dosar este un proces de durată.

”Stabilirea unui dosar de pensie comunitară durează foarte multe întrucât comunicarea dintre state se face în mod greoi. Noi suntem în curs de aplicare a unui program prin care comunicarea se va face online și atunci sperăm ca aceste dosare să dureze mult mai puțin. Am avut și termene de 6 luni sau chiar 1 an până am ajuns să stabilim un dosar de pensie comunitară din cauza comunicării. Oamenii lucrează dincolo, nu au un domiciliu stabil, noi facem comunicări, nu ni se răspunde și atunci e foarte greoi procesul acesta de stabilire a pensiilor comunitare”, a declarat Sanda Alina Vișan, într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud.

Sanda Alina Vișan – director executiv Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud

Directorul executiv al Casei Județene de Pensii a mai adăugat că ”în cadrul compartimentului Pensii Internaționale, în cursul anului 2018 au fost înregistrare un număr de 686 de cereri privind stabilirea unor drepturi de pensie comunitară sau confirmarea stagiului de cotizare realizat în România, conform procedurilor prevăzute în regulamentele internaționale”. 

Tările care au făcut obiectul unor solicitări de acest gen sunt în principal Italia și Spania, urmate într-o măsură mai mică de Austria, Germania, Grecia, Franța, Suedia, Ungaria, Istrael, Moldova, Cehia și Cipru.

”Noi valorificăm vechimea din statele respective, dar nu plătim pentru vechimea de acolo. Mulți vin și ne cer să își facă pensie cu vechimea adusă de dincolo și nu înțeleg foarte clar de ce nu le plătim pentru vechimea de acolo. Noi plătim efectiv pentru vechimea care este la statul român, pentru că ei aici au cotizat. Anii de vechime de acolo sunt cuprinși în pensiile de acolo dacă se încadrează pe legile din țările respective”, a mai completat Sanda Alina Vișan.

15 bookmark
0 notes
567 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.