Șomerii din Bistrița-Năsăud, slab pregătiți. La ce metodă recurg unii dintre angajatori?

 -  -  46


Directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud, Otilia Râpan, a vorbit, într-o ședință a Colegiului Prefectural, despre situația șomajului la nivelul județului, afirmând că majoritatea șomerilor din evidențele instituției sunt oameni fără pregătire, iar șansele ca aceștia să fie angajați sunt destul de mici.

Sunt șomeri care nu au pregătire, mulți sunt analfabeți, au două-trei clase. De multe ori noi le arătăm cu degetul unde să semneze pe carnetul de șomer. Dacă un angajator vine la noi, ne spune că are cinci locuri de muncă și ne cere să îi trimitem oameni cu liceul sau minim opt clase, noi nu putem trimite oameni cu 2-3 clase sau bolnavi care stau tranzitoriu în perioada de șomaj la noi” a precizat Otilia Râpan.

Potrivit AJOFM, în Bistrița-Năsăud există circa 73.000 de angajați și un număr de 1.438 de șomeri.

În plus, o altă situație pe care specialiștii din cadrul AJOFM B-N au constatat-o este aceea că deși sunt stimulaţi cu suma de 2.250 lei pentru a angaja şomeri şi absolvenţi, mulţi dintre angajatori plătesc doar salariul minim și, după un ce statul nu le mai dă bani pentru că au angajat șomeri, renunță la serviciile persoanelor angajate.

Guvernul a venit în sprijinul angajatorilor cu diferite subvenții. Angajatorii mari, cum e Leoni de exemplu, nu vor aceste subvenții. Însă există și firme care accesează astfel de subvenții. Dacă au doi – trei angajați, mai iau unul cu subvenție … Pentru o perioadă de 12 luni, pentru fiecare șomer angajat, angajatorul primește 2.250 de lei timp de un an, dar are obligația să îl mai țină încă șase luni. Însă, avem foarte mulți angajatori care, după un an, renunță la acești oameni pe care îi angajează. Există și fenomenul acesta” a mai completat Otilia Râpan.

În plus, directorul AJOFM a mai precizat că din subvenția de 2.250 de lei pe care o primește angajatorul, în mână, omul primește 1.200 de lei, angajatorul mai plătește încă 700 de lei la Finanțe, iar la salariul angajatului nu mai vine cu niciun leu în plus.

În ceea ce privește subvențiile acordate angajatorilor, ”în anul 2018 au fost subvenţionate un număr de 541 persoane, valoarea totală a subvenţiilor acordate fiind de 4.009.347 lei, bani dați angajatorilor”, a mai declarat Otilia Râpan.

4 bookmark
0 notes
6 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.