Sorin Roșu-Mareș revine la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar riscă să fie exclus din partid

 

 

Sorin Roșu – Mareș a revenit la fotoliul de secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, decizia de numire a acestuia fiind publicată în Monitorul Oficial din data de 17 septembrie.

Roșu – Mareș revine astfel la funcția din care a demisionat în luna august, în momentul în care partidul din care face parte, ALDE, s-a retras de la Guvernare.

”Final de etapă! O etapă extraordinară, solicitantă dar în același timp plăcută. Am învățat multe, am dat tot ce am putut să dau, am colaborat în modul cel mai deschis cu toată lumea și am pus umărul la reușitele ministerului. Azi mi-am depus demisia din funcția de secretar de stat în cadrul MADR, în urma deciziei partidului de a ieși de la guvernare. Mulțumesc ministrului Petre Daea si echipei de la MADR pentru suportul pe care mi l-au dat în această perioadă! Mulțumesc ALDE pentru sprijinul si nominalizarea în această funcție importantă din cadrul statului român!”, a scris, la data de 27 august, Sorin Roșu Mareș pe pagina personală de pe o rețea de socializare.

La nici o lună de la publicarea acestui mesaj, Sorin Roșu-Mareș revine pe aceeași funcție. 

Președintele interimar al ALDE Bistrița-Năsăud, Ioan Monița, spune că Sorin Roșu-Mareș a acceptat această funcție contrar hotărârii partidului, iar acum riscă excluderea din partid.

Sorin Roșu Mareș, contrar hotărârii partidului, a acceptat funcția de secretar de stat. Există o hotărâre a Delegației Naționale, conform căreia toți cei care ocupă funcții în guvern sunt automat excluși din partid sau mai bine spus radiați din baza de date a partidului, și practic, odată cu acceptarea funcției și publicarea în Monitorul Oficial, Sorin Roșu Mareș nu mai este membru ALDE. Ni se va comunica decizia Biroului Politic Central București, după care o vom aduce la cunoștință în Biroul Politic Județean și vom completa acest birou cu primul membru supleant”, a declarat Ioan Monița.