Spitalul Județean de Urgență Bistrița a solicitat acordul de mediu pentru construirea unui nou corp în curtea unității medicale! Investiția este estimată la 60 de milioane de euro!

Spitalul Județean de Urgență Bistrița continuă același ritm în ceea ce privește investițiile în extindere, reabilitare și modernizare. O idee lansată anul trecut de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și de managerul unității medicale, Gabriel Lazany, merge mai departe. Este vorba despre construirea unui nou pavilion, pe un teren situat în curtea spitalului, clădire în care ar urma să funcționeze o clinică specializată în Cardiologie Intervențională, Neurochirurgie și Gastroenterologie Intervențională.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud emiterea acordului de mediu pentru proiectul intitulat ”Extindere pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă şi cea propusă”.

Este vorba despre acea idee lansată anul trecut privind construirea unui nou corp de clădire în care să înființăm o clinică specializată în Cardiologie Intervențională, Neurochirurgie și Gastroenterologie Intervențională. Mai exact este o extindere a spitalului de aproximativ 12.500 de metri pătrați care se va face chiar în spatele spitalului. Se va demola tot ce înseamnă construcții existente în spatele spitalului – centrală termică, magazii, postul de transformare. Toate vor fi relocate pentru a ne putea extinde cu spitalul”, a declarat managerul celei mai mari unități medicale din județul Bistrița-Năsăud, Gabriel Lazany.

Potrivit sursei citate, investiția este estimată la aproximativ 60 de milioane de euro, în acest moment căutându-se sursele de finanțare din care ar putea fi susținută. ”Deocamdată nu avem nimic concret pe sursă de finanțare. A fost depusă o scrisoare de intenție la Ministerul Fondurilor Europene. Valoarea investiției este foarte mare – aproximativ 60 de milioane de euro”, a mai spus Lazany.

Noua investiție ar veni în sprijinul pacienților cu noi servicii. ”Prin această investiție am vrea să soluționăm partea de Cardiologie Intervențională. În noua locație se va muta și secția de Cardiologie și va fi o sală hibrid pentru efectuarea acestiu tip de intervenții, cu angio CT, cu absolut tot ce trebuie. Vrem să dezvoltăm și partea de Neurochirurgie și cea de Gastroenterologie Intervențională, pe care noi deja o facem, dar vrem să amenajăm o secție nouă pentru această specialitate”, a mai adăugat managerul SJU Bistrița.

Locația pe care ar urma să fie realizată noua clădire a fost identificată încă de anul trecut, subiectul fiind prezentat de Ziar de Bistrița AICI.

În plus, în perioada următoare se vor finaliza lucrările din cadrul proiectului de extindere și modernizare a secției de Anestezie și Terapie Intensivă.

Totodată, urmează realizarea unor noi investiții pentru care contractele de finanțare au fost deja semnate. Este vorba despre reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea UPU – SMURD, construirea unui heliport pe clădirea spitalului, dar și reabilitarea termică și modernizarea secțiilor de Boli Infecțioase, Recuperare, Onclogie și Dermato-venerice de pe strada Alba Iulia. Toate aceste investiții depășesc 6 milioane de euro, finanțarea pentru ele fiind deja asigurată.