Spitalul Județean de Urgență Bistrița caută noi medici specialiști. 10 posturi, scoase la concurs

După ce a beneficiat de investiții majore, de aproximativ 20 de milioane de euro, care au transformat Spitalul Județean de Urgență Bistrița într-unul care poate oricând concura cu un spital din străinătate, cea mai mare unitate medicală din județul Bistrița-Năsăud caută să angajeze și medici specialiști pentru a răspunde astfel tuturor nevoilor pacienților.

Recent, instituția medicală a anunțat că 10 posturi de medici specialiști au fost scoase la concurs. Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, se caută:

– Medic specialist Medicină internă;
– Medic specialist Pediatrie;
– Medic specialist Ortopedie și traumatologie;
– Medic specialist ORL;
– Medic specialist Pneumologie;
– Medic specialist Medicină sportivă;
– Medic specialist Neurologie;
– Medic specialist Epidemiologie;
– Medic specialist Dermatovenerologie;
– Medic specialist Obstetrică-ginecologie.

Candidații care vor să participe la unul dintre concursurile pentru posturile vacante pot obține informații suplimentare la serviciul RUNOS 0263/214.818.

În plus, potrivit conducerii instituției, în ultimii ani, datorită modernizărilor și a dotărilor unității medicale, din ce în ce mai mulți medici au ales să își desfășoare activitatea la Bistrița. ”Bistrița nu este centru medical, dar să știți că pentru medici este foarte important să aibă unde, cum și în ce condiții să lucreze. Noi putem să le oferim acum condiții pe care multe spitale din vest nu le au și asta s-a văzut în solicitările medicilor care au venit la Bistrița” afirma Gabriel Lazany într-o emisiune a unui post local de televiziune.

De menționat este faptul că Spitalul Județean de Urgență Bistrița a beneficiat în ultimii ani de investiții majore care au transformat total unitatea medicală. Vorbim despre un bloc operator centralizat modern cu 8 săli de operații, despre secții complet reabilitate, aparatură de ultimă generație.

În plus, pe lângă Spitalul de Urgenţă din Bistriţa, a fost modernizată şi Policlinica din oraş, iar în acest moment se află în derulare un proiect care prevede modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe, iar în viitor se doreşte construirea unui heliport, pe clădirea spitalului, pe care să aterizeze elicopterele SMURD solicitate să preia cazurile grave. De asemenea, secția de Anestezie și Terapie Intensivă va intra într-un amplu proces de modernizare.