”Sprijin pentru România”. Măsurile Guvernului pentru populație și mediul de afaceri

Liderii coaliţiei de guvernare au prezentat, luni, măsurile din pachetul „Sprijin pentru România”, unele dintre acestea urmând să intre în vigoare cel mai devreme de la 1 mai, potrivit premierului Nicolae Ciucă. Planul de măsuri are o valoare de 17,3 miliarde de lei, iar o mare parte din aceste măsuri vor avea drept sursă de finanţare fondurile europene.

”Sprijin pentru România” are trei obiective principale: susținerea economiei pentru o creștere economică sănătoasă, realizarea coeziunii sociale și, desigur, solidaritate între generații, mai afirmă prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Astfel, în domeniul economic, coaliţia propune 300 de milioane de euro pentru compensarea creşterii preţurilor, ajutor de până la 400.000 de euro/ firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15% la utilităţi, 200 de milioane de euro pentru investiţiile cu impact major în economie, cu posibilitate de prelungire, ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor de peste un milion de euro, 300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie, decontare de 0,5 lei/litru la preţul final la pompă pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie, ajustarea contractelor de investiţii publice în derulare, finanţate din fonduri naţionale şi europene, în funcţie de creşterea preţurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje, 5,2 miliarde de lei în 2022 sprijin pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare.

De asemenea, se propune acordarea a 75% din salariu pentru angajaţii în şomaj tehnic până la sfârşitul anului, precum şi continuarea Kurzarbeit – reducerea programului de lucru.

La capitolul agricultură, coaliţia propune un sprijin de care vor beneficia fermierii, IMM-urile şi cetăţenii: 200 de milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România, primă de 10% din valoarea produselor procesate pentru fermieri, 300 de milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români, salariul minim în agricultură şi industria alimentară – 3.000 de lei brut, similar celui din sectorul construcţii, 100 de milioane de euro pentru Casa de Comerţ Unirea, integrator de programe naţionale în agricultură.

Beneficiarii măsurilor sociale vor fi românii cu venit mediu sub 600 de lei, cei cu credite la bănci, pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de lei, persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu venit minim garantat, elevii cu burse sociale, românii cu salariul minim, angajaţii care primesc tichete de masă şi pacienţii din spitale.

Vouchere pentru alimente de bază de 50 de euro la fiecare două luni vor primi familii cu cel puţin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat, persoanele cu dizabilităţi.

Elevii care primesc burse sociale vor beneficia de vouchere de 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite şi haine.

Totodată, se prevăd 200 de lei în plus pentru salariul minim, fiind o creştere voluntară scutită de taxe.

Valoarea tichetelor de masă va creşte de la 20,17 lei la 30 de lei, iar norma de hrană pentru pacienţii din spitale şi vârstnicii instituţionalizaţi va creşte de la 11 la 22 lei.

În ceea ce priveşte protecţia copilului, se prevede creşterea alocaţiei zilnice de hrană de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 de lei/zi, în funcţie de vârstă, majorarea sumelor lunare de care beneficiază copiii şi tinerii din sistemul de protecţie socială pentru unele nevoi personale de la 28 de lei la 150 de lei, creşterea cu 58,5% a sumelor acordate anual copiilor şi tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite, creşterea alocaţiei lunare de plasament de la 630 de lei la 900 de lei, iar în cazul copiilor cu dizabilităţi de la 945 de lei la 1.350 de lei.

La capitolul sprijin pentru familii, coaliţia propune extinderea programului de fertilizare in vitro – numărul persoanelor care pot aplica creşte de la 300 la 5.000 în 2022; pentru tineri şi studenţi – 500 de milioane de lei garanţii pentru credite; programul Family Start – până la 75.000 de lei şi programul naţional Student Invest – până la 50.000 de lei.

Pachetul are o valoare de 17,3 miliarde de lei, aproximativ 52% din această valoare este asigurată din fonduri europene, 48% din fonduri de la bugetul de stat.

„Primele măsuri vor intra în vigoare cel mai devreme la 1 mai. Ele au perioadă de aplicare până la sfârşitul anului. Doar pentru cele care au suport deja programele din fonduri europene, acestea vor continua şi după 31 decembrie 2022”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, în cadrul evenimentului de prezentare a pachetului ”Sprijin pentru România”.

One comment

  1. Motto:
    „Dacă dai un pește unui om, îl hrănești pentru o zi; dacă ăl înveți să pescuiască, îl hrănești pentru o viață” .
    ( Proverb chinezesc)
    Chiar dacă există unele incertitudini cu privire la originea proverbului, fără îndoială acesta ascunde un mare adevăr. In acestsens, programul ”Sprijin pentru România” seamănă mai mult cu un set de măsuri de caritate destinate consumului, decât cu promovarea unor programe de dezvoltare durabilă care să genereze prosperitate.