Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile. Se vor putea oficia slujbe în interiorul bisericilor

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, în baza unei hotărâri a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, document adoptat la data de 16 iunie. Premierul Ludovic Orban a anunțat că, pe lângă măsurile deja anunțate, în cadrul CNSU, s-a luat şi decizia de a permite oficierea de slujbe şi în interiorul bisericilor.

Potrivit premierului, CNSU a aprobat următoarea Hotărâre:

  • Articolul 1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul ţării pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 iunie 2020;
  • Articolul 2 – Măsurile de prevenire şi control al infecţiilor generate de virusul SARS-CoV-2 necesare a fi adoptate începând cu data de 17 iunie 2020, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa care face parte din prezenta Hotărâre;
  • Articolul 3 – Prezenta Hotărâre se comunică tuturor componentelor sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

În plus, Ludovic Orban a completat că, faţă de situaţia existentă până în momentul de față, s-a luat decizia de a face „un nou pas în relaxare”.

Se va permite desfăşurarea activităţilor în centrele comerciale de tip mall,

”Se ştie că se va permite desfăşurarea activităţilor în centrele comerciale de tip mall, sigur, cu excepţia cinematografelor, restaurantelor, sălilor de jocuri. Se va relua activitatea pentru sălile de fitness şi de aerobic, sigur, în condiţiile stricte care sunt reglementate prin ordin comun de către Ministerul Sănătăţii. De asemenea, se reia activitatea în afterschool-uri, grădiniţe pe perioada verii, tot în condiţiile reglementate prin ordin comun al ministrului Sănătăţii, ministrului Educaţiei şi ministrului Muncii. Se ştie că, odată cu încetarea şcolii, încetează măsura de sprijin pe care am adoptat-o prin care am asigurat un venit unui părinte pentru ca părintele să poată să stea acasă cu elevul în perioada în care au fost suspendate şcolile. Odată cu încetarea acestei forme de sprijin, toţi aceşti părinţi trebuie să se reîntoarcă în activitatea profesională, să-şi reia munca. Foarte mulţi părinţi au solicitat, neavând posibilitatea de a apela la alte soluţii în timpul în care sunt la serviciu, au apelat la redeschiderea acestor grădiniţe şi acestor tipuri de activităţi afterschool care se desfăşoară pe perioada verii. Aici, fiind vorba de copii, rugămintea mea este să fiţi foarte activi în verificarea respectării condiţiilor care au fost instituite prin ordin, aici nu ne jucăm cu sănătatea copiilor, toate regulile pe care le-am stabilit prin intermediul reglementărilor trebuie respectate de cei care desfăşoară astfel de activităţi pentru a reduce la minimum riscul infectării celor care beneficiază de aceste servicii. Sunt convins că şi părinţii vor vedea condiţiile din diferitele structuri, entităţi care oferă servicii de tip afterschool şi vor decide ca atare”, a declarat Orban.

Se vor putea oficia slujbe în interiorul bisericilor

Totodată, premierul a precizat că, în cadrul CNSU, s-a luat, printre altele, şi decizia de a permite oficierea de slujbe şi în interiorul bisericilor.

Aici aş vrea să fac o precizare. Noi nu am închis bisericile. Bisericile au fost deschise în această perioadă. Singurul lucru care nu s-a permis a fost oficierea slujbelor. S-au permis, de exemplu, diferitele evenimente pentru oficierea de botezuri, căsătorii, sigur, cu un număr limitat de persoane, la nivelul familiilor. De asemenea, bisericile nu au fost închise, deci cei care au titrat că se redeschid bisericile nu au prezentat corect adevărul. Decizia, propunerea formulată de CNSU este aceea de a permite oficierea slujbelor şi în spaţii închise, în interiorul bisericilor, şi în afara bisericilor. Bisericile fiind de mărimi variabile, pentru respectarea condiţiilor care vor fi stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii, cu secretarul de stat de la Departamentul de Culte şi cu ministrul Afacerilor Interne va fi un număr redus de credincioşi care vor putea asista la slujbă din interiorul bisericii. Din acest motiv, oficierea slujbelor se va face pentru credincioși, atât în interiorul, cât şi în afara bisericilor„, a explicat Orban.

Premierul a completat că, în acest caz, vor trebui stipulate foarte clar regulile, în special cele de distanţare fizică şi protecţie sanitară, precum și cele de dezinfectare a spațiilor comune. Totodată, credincioșii care se vor afla în interiorul bisericilor vor trebui să poarte masca de protecție.

Prim-ministrul a vorbit și despre reluarea activităților jocurilor de noroc

„Aici a fost o adevărată campanie împotriva noastră că dăm drumul la păcănele, așa au zis ei. Jocurile de noroc nu sunt numai jocurile de pe slot machine, jocurile de noroc înseamnă casele de pariuri, înseamnă Loteria, înseamnă o serie de alte jocuri de noroc care se desfăşoară în baza legii. Ce nu înţeleg cei care ne critică numai ca să se afle în treabă este că deciziile pe care le-am luat privitoare la măsurile de relaxare graduale pe care le-am luat au fost măsuri care au avut la bază evaluarea riscului epidemiologic şi că am luat deciziile de deschidere acolo unde am considerat că riscul epidemiologic este mic sau chiar dacă există un risc epidemiologic, prin măsurile de protecţie care se instituie prin ordine comune, se poate asigura protejarea sănătăţii cetăţenilor„, a încheiat Orban.

Hotărârea CNSU poate fi consultată mai jos:

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/280885449725232/