”Starea de urgență nu va prelungită!” Cu ce va fi înlocuită

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, că după data de 15 mai nu se va mai prelungi starea de urgență, aceasta urmând să fie înlocuită cu starea de alertă.

Starea de urgenţă nu va fi prelungită, nu voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgenţă. Data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgenţă. Începând din 15 mai, pentru a ţine epidemia sub control, vom intra în starea de alertă, care este prevăzută de legislaţia specifică. Deci starea de urgență va fi înlocuită prin starea de alertă„, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Președintele României a mai spus că epidemia nu a trecut, adăugând că alte 300 de persoane au fost testate pozitiv la COVID-19 în ultimele 24 de ore.

”Nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut şi suntem într-o normalitate. Din păcate, epidemia nu a trecut şi aţi observat cu siguranţă din comunicările publice că am avut şi astăzi iarăşi peste 300 de persoane care au fost testate pozitiv şi în acest fel nu putem să spunem că boala a trecut, însă la un moment dat trebuie să mergem mai departe şi acest mai departe se concretizează în forma de organizare trecând de la stare de urgenţă la stare de alertă„, a mai spus președintele.

Toțuși, după data de 15 mai, câteva lucruri se vor schimba.

În primul rând, după 15 mai putem, în principiu, să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă, dar este clar: nu e bine să exagerăm. Deplasările să se facă atunci când sunt necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem”, a explicat Iohannis, care a subliniat că relaxarea se va face pas cu pas și măsurile vor fi luate o dată la două săptămâni.

Șeful statului a mai spus că din 15 mai vor fi deschise saloanele cosmetice, cabinetele stomatologice şi muzeele, „în condiţii speciale de distanţare, de igienă”.

De asemenea, sportivii de performanţă vor putea să înceapă cantonamentele după ce se încheie starea de urgenţă, dar competiţiile sportive încă nu pot fi organizate.

https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/707999923292994/

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:

”Am finalizat întâlnirea pe care am avut-o cu Premierul și mai mulți miniștri și consilieri. Am analizat situația în care ne aflăm din punct de vedere epidemiologic și al situației stării de urgență.

Dați-mi voi să încep cu ceva legat de zilele care au trecut, weekendul de 1 mai. Am văzut cu toții că lucrurile au stat destul de bine și trebuie să spun: sunt foarte mulțumit de felul în care oamenii au reacționat la apelul autorităților. Au stat acasă și, chiar dacă a fost 1 mai, nu am avut încălcări semnificative ale regulilor, deci lucrurile au decurs bine.

Astăzi am analizat mai multe chestiuni și unele dintre deciziile pe care le-am luat cred că sunt de mare interes pentru publicul general.

În primul rând, starea de urgență nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgență și, în acest fel, data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență.

Începând din 15 mai, pentru a ține, evident, epidemia sub control, vom intra într-o așa-numită stare de alertă. Deci starea de urgență va fi înlocuită prin starea de alertă.

Această stare de alertă este prevăzută de legislația specifică care clarifică cum se acționează în situația unei epidemii și noi clar suntem, din păcate, încă într-o epidemie de COVID-19.

Situația nu s-a îmbunătățit încă. Deci, nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și suntem într-o normalitate. Din păcate, epidemia nu a trecut. Ați observat, cu siguranță, din comunicările publice că am avut și astăzi iarăși peste 300 de persoane care au fost testate pozitiv și, în acest fel, nu putem să spunem că boala a trecut. Însă, la un moment dat, trebuie să mergem mai departe și acest mai departe se concretizează în forma de organizată, trecând de la starea de urgență la stare de alertă.

Acum, câteva lucruri totuși se schimbă, dar, înainte să spun ce se relaxează, repet: epidemia nu a trecut! Trebuie să fim foarte responsabili și trebuie să avem foarte mare grijă în continuare!

În realitate, indiferent ce auziți la televizor, nu știe nimeni până când durează această epidemie și depinde de noi dacă aici, la noi, în România, o controlăm mai bine sau mai puțin bine.

Eu îmi doresc foarte mult să o controlăm bine, cu toții împreună, asta însemnând să respectăm indicațiile autorităților!

În primul rând, după 15 mai putem, în principiu, să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă, dar este clar: nu e bine să exagerăm. Deplasările să se facă atunci când sunt necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem.

Este un prim pas important. Mulți mă întreabă, și se întreabă: „bun, și ce se întâmplă mai departe?”, și vreau să spun din capul locului că așa-numita relaxare se va face pas cu pas. Un astfel de pas fiind, de regulă, cam de două săptămâni. Deci, unele măsuri le vom lua începând din 15 mai, dar următorul calup de măsuri de relaxare va veni probabil la începutul la iunie, pe urmă la mijlocul lui iunie, și așa mai departe.

Acum, din 15 mai, vom avea, de exemplu, la dispoziție iarăși saloanele de îngrijire personală, deci se vor redeschide saloanele de coafură, frizerie, și așa mai departe. De asemenea, din 15 mai, se vor redeschide cabinetele stomatologice. Tot din 15 mai se vor redeschide muzeele.

Dar toate, în condiții speciale de distanțare, în condiții de igienă, cu toții, repet, și o să o mai repet de câteva ori – cu toții vom purta mască de protecție când suntem în spații publice închise. De asemenea, când ne deplasăm cu transportul public în comun. Aceste lucruri rămân obligatorii.

Măsurile de relaxare de mișcare mai liberă, atenție, nu se aplică în localitățile care sunt în carantină! Deci, acolo unde localitatea este declarată în carantină, această relaxare nu va avea loc decât atunci când ni se spune de la experți că pericolul este diminuat.

Deplasările, în esență, vor fi restricționate pentru a pleca din localitate. Însă și aici sunt câteva excepții. Este voie să se plece din localitate, de exemplu, în interes de serviciu, pentru probleme medicale. Este posibil să se iasă, de exemplu, pentru sport individual, pentru mers cu bicicleta în afara localității sau altele. Deci, sporturile individuale vor fi permise – atenție, individuale!

Rămâne restricția că sunt interzise întâlnirile cu mai mult de 3 persoane. Asta se aplică, evident, și atunci când mergem să facem mișcare în aer liber.

Este încă un aspect destul de important pe care l-aș menționa pe scurt, care se referă la sportivi. Sportivii de performanță vor putea, în condiții foarte speciale, care vor fi detaliate de specialiști, să înceapă cantonamentele, dar nu vor începe competițiile sportive decât după o perioadă suficient de lungă de pregătire – deci, pentru, atenție, sportivii de performanță. Bazele sportive nu se redeschid pentru amatori – atenție, ca să nu fim greșit înțeleși. Deci, cantonamentele, dar numai în condiții speciale, pentru profesioniști.

Declarație și pe tema autonomiei Ținutului Secuiesc

În final, nu pot să nu menționez o temă pe care am adus-o în discuție săptămâna trecută și care a preocupat pe foarte mulți. Este chestiunea din Parlament care ține de autonomia teritoriului care este denumit în Transilvania Ținutul Secuiesc.

Am făcut atunci niște afirmații și sper să fi fost bine înțeles. Eu nu am niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară. Îi cunosc pe mulți, am avut mulți colegi, am în continuare colegi, îi respect, marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici, care își văd de ale lor. Problema pe care o am este cu politicienii, în special cu politicienii din PSD, care, culmea, au încercat să promoveze legislație care privește autonomia Ținutului Secuiesc.

Este surprinzător și, recunosc, pentru mine și cred că pentru mulți dintre dumneavoastră, supărător. Au încercat să se scoată pesediștii și după scurt timp au introdus legislația în Senat, unde au picat-o.

Dar iată că vin dovezi că nu a fost o chestiune singulară. Culmea, în Senat a trecut, tot tacit, o altă inițiativă a UDMR care, practic, se constituie într-un cod administrativ paralel cu cel existent deja, un fel de cod administrativ în varianta UDMR.

Acest cod administrativ introdus de UDMR în circuit parlamentar prevede, de exemplu, ce credeți, obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal.

De data aceasta PSD nu poate să spună că nu a știut, fiindcă această inițiativă a trecut prin comisiile Senatului, unde membrii PSD au votat pentru.

Acum, probabil, după ce am arătat public ce se dorește iarăși din partea PSD, vor găsi o formă să voteze împotriva și acestei legi. Însă nu putem să ne facem că nu vedem cum PSD este evident în situația de a promova anumite acte administrative, legi, care vin să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc, ori așa ceva este pur și simplu neconstituțional și nu voi tolera apariția unor astfel de legi”.

One comment

  1. Este pe deplin justificată reactia dură a presedintelui Iohannis la faptul că PSD a ajutat UDMR să treacă un proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc care a fost adoptat tacit, de Camera Deputatilor în data de 23 aprilie, ca urmare a depășirii termenului de 45 de zile în care putea fi supus la vot. Iată că afirmatia președintelui Klaus Iohannis că „PSD luptă să dea Ardealul ungurilor” este sustinută de încă o lege-bombă care a fost adoptată tacit, înafara de cea care acordă o autonomie largă Ţinutului Secuiesc . Este vorba de Proiectul, asumat de toţi parlamentarii UDMR, care vizează modificarea Codului Administrativ, înregistrat la Senat în toamna anului 2019 care prevede la articolul 94, că autorităţile locale sunt obligate să folosească oficial în comunităţile unde o minoritate naţională are peste 20% limba minorităţii respective. Asta , înseamnă de fapt, impunerea limbii maghiare în localităţile din Transilvania, dominate de minoritatea maghiară. Comisia Juridică, condusă de Şerban Nicolae, a dat aviz pozitiv în plină pandemie, astfel că la începutul lunii aprilie,2020, Senatul României acolo unde PSD are singur majoritate, a adoptat tacit si acest controversat proiect de lege a Codului Administrativ, cu modificările iniţiate de UDMR, prin care se prevede OBLIGATIVITATEA folosirii limbii maghiare in localitatile cu peste 20% pondere a minorităţii respective.