Start înscrieri pentru prima ediție a Semimaratonului Eroilor Invictus

Asociația Invictus România, împreună cu Primăria Bistrița și Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, organizează, în data de 27 mai 2023, prima ediție a concursului de alergare ”Semimaratonul Eroilor Invictus”.  Înscrierile pentru acest concurs au început și se fac online, pe pagina dedicată evenimentului – www.semimaratonuleroilor.ro

Miercuri, la Primăria Bistrița a avut loc o conferință de presă în care organizatorii au oferit detalii cu privire la modul în care se va desfășura concursul.

Scopul organizării acestui concurs de alergare este de a sărbători prin sport Ziua Eroilor din 25 mai 2023. Prin acest eveniment sportiv, vrem să aducem un omagiu celor care au luptat și au căzut pe câmpul de luptă, precum și tuturor celor care au fost în teatrele de operații și s-au întors acasă cu diferite probleme. Evenimentul va avea loc în data de 27 mai și este deschis tuturor doritorilor. Competiția cuprinde atât probe pentru adulți, cât și pentru copii, fiind deschisă participanților cu vârsta între 4 ani și 50 + ani. Probele evenimentului sunt următoarele: Semimaraton, Semimaraton Ștafetă, Cros 5 km și Cursa copiilor, pe categorii de vârstă: 4 – 8 ani, 9 – 11 ani, 12 – 14 ani”, a spus plt. adj. în retragere Florin Boc, cel care a avut inițiativa organizării acestui eveniment la Bistrița.

Sursa citată a precizat că acest concurs va consta în parcurgerea unui traseu stabilit. Punctul de start va fi Piața Centrală, lângă Biserica Evanghelică, după care traseul va continua cu strada Gheorghe Șincai, strada Dogarilor, strada Parcului, Strada Vadului, strada Codrișorului, strada Viorelelor. Întoarcerea se va face pe traseul: strada Codrișor, strada Vadului, Parcul Regele Mihai I al României, Piața Mică și sosire în Piața Centrală.

Cei care doresc să participe la Semimaratonul Eroilor Invictus se pot înscrie începând de astăzi, pe website-ul evenimentului: www.semimaratonuleroilor.ro.

Numărul de participanți este limitat astfel: Semimaraton – 80 locuri, Semimaraton ștafetă – 80 ștafete x 4 participanți; Cros 5 km – 100 locuri; Cursa copiilor: 150 locuri.

Înscrierile se pot face doar online și organizatorii subliniază că evenimentul este unul gratuit.

”Pentru probele de Semimaraton, Semimaraton Ștafetă și Cros, cronometrarea se va face la secundă cu cipuri. Pentru copii nu va exista un clasament, toții fiind desemnați câștigători. De asemenea, toți participanții vor primi medalie de finisher”, a mai spus plt. adj. în retragere Florin Boc.

Deși evenimentul este unul gratuit, cu sprijinul partenerilor și sponsorilor evenimentului vor fi oferite premii după cum urmează:

  • primilor 3 clasați, feminin și masculin pentru semimaraton;
  • primilor 3 clasați, feminin, masculin și mixt, pentru semimaraton ștafetă;
  • primilor 3 clasați pe categorii de vârstă pentru proba de cros și
  • tuturor copiilor participanți la cursa copiilor.

 ”Dorim să vă oferim un eveniment unic, drept pentru care vă invităm alături de noi în acest eveniment de suflet dedicat eroilor noștri”, a mai spus inițiatorul evenimentului.

La rândul său, col. Florin Ștefănescu, locțiitorul comandatului Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” Bistrița a completat: ”Semimaratonul Eroilor Invictus este un eveniment dedicat eroilor de ieri și de astăzi – militarii răniți în teatrele de operații. Acest eveniment are ca scop cultivarea ambiției și a curajului de a depăși orice obstacol în momentele de cumpănă, dar și de a încuraja bistrițenii spre un stil de viață mai sănătos, prin mișcare și activitate fizică în aer liber. Brigada 81 și de această dată va sprijini, în calitate de co-organizator, bunul mers ale acestei activități sportive, prin asigurarea unui număr de 50 de militari și 5 mijloace tehnice, respectiv autospeciale de Poliție Militară sau Ambulanță și va acorda tot sprijinul militar din punct de vedere logistic. Totodată, ne-am exprimat dorința de a participa și noi, în stil militar, la această activitate cu câteva plutoane de militari, care vor alerga în civili pe traseul respectiv. Noi Armata promovăm totodată unitatea. Nu vom alerga pentru un loc, ci pentru unitate. Pe timpul desfășurării evenimentului, Muzica Militară va avea câteva momente și, totodată, pentru prima dată în ultimii câțiva ani, un pluton de drill-team va avea câteva momente frumoase. Este un pluton care prezintă câteva mișcări cu arme”.  

”Ne dorim ca această primă ediție a concursului de alergare să fie una repetabilă, în așa fel încât să devină o tradiție în comunitatea bistrițeană. (…) Considerăm că mișcarea este extrem de importantă. Credem că a cultiva un stil de viață sănătos este cât se poate de benefic pentru toată lumea, indiferent de categoria de vârstă”, a spus primarul Bistriței, Ioan Turc, care a mai anunțat că va participa la categoria cros.

Decizia de a organiza un astfel de concurs la Bistrița a fost luată anul trecut, când reprezentanții Primăriei Bistrița, ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” și ai Asociației Voluntarilor Invictus România au semnat un protocol în acest sens.

Din bugetul local pe anul acesta, Primăria Bistrița a alocat suma de 10.000 de lei pentru acest eveniment.

Semimaratonul Eroilor Invictus, pe 27 mai, la Bistrița