Stelian Dolha a făcut o ANALIZĂ a rateurilor PSD-iste. Concluzia: „Trebuie să compensăm decalaje de cel puțin 10 ani față de județe din Transilvania!”

stelian dolha

Stelian Dolha consideră că Județul Bistrița – Năsăud a RATAT obiective importante, în cele 2 mandate a lui Radu Moldovan. Lipsa proiectelor majore a ținut județul pe loc, în timp ce alte zone s-au dezvoltat în special din punct de vedere economic, consideră candidatul PNL pentru Consiliul Județean.

„Ceea ce îi lipsește județului Bistrița-Năsăud este o VIZIUNE a dezvoltării, dublată de obiective și priorități pe care să le respectăm indiferent de formațiunea politică sau alianța aflată la conducere. Din păcate acest județ a evoluat în ultimul deceniu haotic și pompieristic, cu un drum acolo, o reabilitare dincolo.

Deși pe hartie am avut o strategie de dezvoltare, una chiar bine făcută, încă din 2012, când eram vicepreședinte la Consiliul Județean, praful s-a așternut peste aceste documente, care au ajuns să zacă într-un sertar pe post de maculatură.” – consideră Stelian Dolha.

Județul NU are o centură ocolitoare!

„Așa că, acum trebuie să o luăm de la capăt, pornind de la realitatea în care suntem: cu venituri la coada clasamentului câștigurilor salariale din România, pe post de Teleorman al Transilvaniei, cu o infrastructură de drum care ne blochează în interiorul orașelor, pentru că nu avem nici o centura ocolitoare și ne transformă într-o corvoadă orice drum banal până la aeroport sau până într-un centru universitar, pentru că nici vorbă de drumuri de mare viteză ori autostradă.” – susține Dolha.

stelian dolha

Apa, gazul și canalizarea sunt o prioritate, în viziunea lui Dolha!

„În pofida campaniei de imagine agresive a PSD în acest județ, apa si canalizarea rămân o problemă, cu toate masterplanurile inițiate de alții dinaintea lor, iar alimentarea cu gaz, o mare provocare pe care ei au mimat că o rezolvă integral.

Trebuie să compensăm decalaje de cel puțin 10 ani față de județe din Transilvania și nu numai, care au știut să-și prioritizeze investițiile și să le orienteze spre bunăstarea locuitorilor lor și nu pentru binele unei structuri clientelare care a ajuns să căpușeze instituțiile noastre.

Toate acestea le vom face, pentru că timpul amatorismului, a festivismelor găunoase a trecut.

Voi prezenta în curând proiectul nostru, proiectul PNL pentru Bistrița-Năsăud. Vom arăta că și în Bistrița-Năsăud se poate!” – a postat Stelian Dolha.