Stelian Dolha, din nou prefect al județului Bistrița-Năsăud

 -  -  1092



Guvernul a decis, prin hotărâri, numirea de noi prefecţi în judeţele Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi și Argeş.

În ceea ce privește județul Bistrița-Năsăud, fostul prefect – Nechita-Stelian Dolha – a fost numit din nou în această funcție.

Reamintim că Stelian Dolha a demisionat din funcția de prefect întrucât a fost unul dintre candidații la alegerile locale din 27 septembrie, acesta candidând pentru o funcție de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din partea Alianței PNL-USR-PLUS, dar și pe lista de consilieri județeni din partea PNL.

Stelian Dolha și-a anunțat demisia în luna august, cu câteva zile înainte de începerea campaniei electorale, însă, la acea vreme, Guvernul nu a numit pe nimeni în locul său, funcția de prefect rămânând vacantă până joi seara, când Guvernul a decis, prin hotărâre, numirea unui prefect în județul Bistriţa-Năsăud. În aceste condiții, Stelian Dolha își va relua calitatea de reprezentant al Guvernului în județul Bistrița-Năsăud, renunțând la o funcție de consilier județean.

În toată perioada în care funcția de prefect a fost vacantă, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a fost condusă de subprefectul Eugen Curteanu.

0 notes
217 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *