Stelian Dolha despre extinderea rețelei de gaze naturale în Bistrița-Năsăud: Finanțarea pentru astfel de investiții a fost deblocată de Guvernul liberal, în august 2020

Extinderea rețelelor de gaze naturale în cât mai multe localități din județul Bistrița-Năsăud este unul dintre obiectivele cuprinse în progamul electoral al candidatului Alianței PNL-USR-PLUS la funcția de președinte al Consiliului Județean – Stelian Dolha. Într-o emisiune moderată de jurnalistul Cosmin Botezat, Stelian Dolha a vorbit despre cum s-ar putea realiza aceste rețele în județ.

Este vorba despre 200 de milioane de euro, bani europeni pe care deja îi avem, care deja sunt atrași pentru rețele inteligente de gaz în România și încă 800 de milioane de euro pe exercițiul financiar viitor 2021 – 2027. Ele sunt deblocate începând cu data de 15 august 2020, deci de acum recent. Până acum toate erau blocate. Acum, indiferent cât de mult ar zice PSD-iștii de niște rețele secundare în Bistrița-Năsăud, pentru care nu contest că ar fi făcut niște studii de fezabilitate la vreo 20 de comune, proiectele astea, dacă nu avem rețeaua de conectare, dacă nu avem magistrala, sunt insuficiente. Adică, cu alte cuvinte, trebuie să ai de unde să te racordezi, pentru că, în caz contrar, degeaba ai rețele secundare dacă nu ai una principală. Și astăzi ei nu au. Singura magistrală unde putem să ne mai înțepăm, astăzi, să ne racordăm, este cea de la Teaca. În rest, pe tot ce înseamnă Valea Bârgăului, Valea Ilvelor astăzi nu avem unde să ne racordăm”, a spus Dolha.

Potrivit candidatului, soluția pentru zonele care nu vor putea beneficia de fonduri europene pentru astfel de investiții vor trebui finanțate din bani guvernamentali.

”Lucrurile acestea se pot face doar cu ajutorul guvernării liberale și nu altfel. (…) Sunt anumite comune care probabil nu o să intre pe proiecte europene și atunci ele trebuie susținute printr-un fel de PNDL 3, adică prin bani guvernamentali. Comunele care nu intră pe exercițiul financiar și care nu se încadrează pe variantă europeană e clar că nu pot să le lași de izbeliște și va trebui finanțate din bani guvernamentali”, a adăugat Stelian Dolha.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/2721740381486929/