Stelian Dolha: E haos în urbanism!

Stelian Dolha, candidatul PNL la Primăria Bistrița ia atitudine la modul în care primarul Ovidiu Crețu își impune propria voință în materie de urbanism, fără a se consulta cu specialiștii din domeniu.

 

Arteziana roșie, dedicată lui Dragnea!

 

Ovidiu Crețu a inaugurat arteziana din fața Consiliului Județean, special pentru vizita de partid a lui Liviu Dragnea. La câteva zile, arteziana a fost oprită pentru reparații!

Dolha consideră că din punct de vedere urbnistic, primarul Ovidiu Crețu a făcut o nouă gafă: „Amplasarea artezienei roșii e doar ultimul exemplu dintr-un șir lung de erori. E greu să-și imagineze cineva, chiar și primar că poate să ia decizii în numele unui oraș întreg, fără să se consulte. Decizia de a amplasa acel monument de culoare roșie în Piața Centrală i-a aparținut cu totul primarului Crețu, care nu s-a mai obosit să ceară vot în Consiliul Local Bistrița, adică tocmai de la reprezentanții bistrițenilor, cei aleși democratic în 2012.

Pentru mai puțin de atât, adică mutarea statuii lui Alexandru Ioan Cuza , Crețu a consultat Consiliul Local. Acum, deși a fost vorba de mult mai mult, a amplasat-o și a tăiat panglica cu Dragnea cu tot. Scurt și sec.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Înțeleg că formal, ar fi vorba de o lucrare de reparații la fântâna arteziană prin Direcția de Servicii Publice. Probabil că monumentul donat de artistul nonagenar nu e nimic altceva, în opinia primarului decât o reparație a fostei arteziene. (Oricum cu sau fără reparație arteziana are probleme de scurgere).

Nu știu cât de legală este această acoperire, dar categoric lucrurile nu pot rămâne aici. Și a mai făcut ceva grav. N-a cerut o expertiză, un studiu urbanistic care să –i permită amplasarea monumentului în Piața Petru Rareș sau să ne spună unde s-ar fi încadrat peisagistic.” – consideră Dolha.

 

Dolha: Bistrița arată ca un PAPAGAL!

 

„Să știți că practic în urbanisul Bistriței e un haos. NU pute vorbi de o estetică urbană în orașul nostru, decât dacă poate kitsch-ul e considerat estetic. Din punct de vedere cromatic, al culorilor, Bistrița arată ca un papagal, în care blocurile cu 10 etaje vopsite violet sunt învecinate cu altele care sunt vopsite cu un albastru strident. Deci cam așa arată Bistrița astăzi. Deși ar trebui sa fie din câte știu eu o lege în urbanismul orașului, care specifică faptul că NU pot folosi culori stridente, cu alte cuvinte ne interzice lucru ăsta. dar primarul a mai spus ceva: a recunoscut că aceste culori sunt alegerea lui proprie. Deci a recunoscut că ce? Că a încălcat legea!

blocuri

Urbanismul este o știință complexă, care nu poate fi înlocuită cu bunul plac al unui individ, fie el și primar. Pentru a evita ciuntirile grave ale aspectului și funcționalității orașului va trebui să punem specialiștii la treabă.

 

Bunul plac și amatorismul nu au ce căuta în luarea unor decizii atât de importante pentru Bistrița. Ne va fi greu să reparăm răul făcut și să reușim ca Bistrița să redevină „cel mai frumos oraș din Transilvania”. a postat Dolha pe pagina sa de facebook.

 

4 comments

  1. Dolha este un populist jalnic. Ne propunea in 2012 centre de colectare a laptelui, stabilirea unor standarde pentru preţul laptelui, depozite frigorifice de legume şi fructe, etc, etc. Ati vazut ceva din toate astea, ca eu sincer, nu? Acum are mari promisiuni, pe toate axele copiate din stanga si din dreapta. Este campionul promisiunilor. Este si lipsit de caracter ca se face ca uita cum l-a ajutat pe Cretu sa fie primar ( 2012 USL = PNL + PSD). Daca este vorba de papagali, atunci Dolha este papagalul ce poate sa fie dat drept exemplu.

  2. E simpatic Dolha dar nu are nimic in spate si lumea nu are incredere. Poate peste vreo cativa ani sa fie ales dar mai devreme in nici un caz.

  3. Balan Marius - PARTIDUL VERDE

    Cum mama smaului sa nu fie haos in urbanism, cand primarul declara ca va proiecte si executa treceri supraterane din fier si tabla peste B-dul INDEPENDENTEI. Astfel Bistrita va semana cu gara din APAHIDA si DEJ – TRIAJ. Fain nenica !

  4. va lua voturi ca e tanar si chipes