Strada General Grigore Bălan intră din nou în șantier; circulația va fi închisă pe un segment al străzii

FOTO: arhivă

Strada General Grigore Bălan intră din nou în șantier, lucrările executate în cadrul proiectului ”Linia Verde” pe această arteră urmând să fie reluate începând cu data de 27 iunie. Din acest motiv, circulația va fi închisă pe un segment al străzii.

Într-o conferință de presă susținută joi, primarul Ioan Turc a anunțat că se va interveni pe porțiunea cuprinsă între Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Sensul giratoriu de la spital va rămâne liber, adică se va circula. În schimb, segmentul de stradă la care mă refer, între Muzeu și Spitalul Județean, va fi complet închis, pentru că se fac lucrări de anvergură, complexe care presupun săpătură, compactare, înlocuire de conducte, acolo unde va fi cazul. Fac un apel către cetățeni, către riverani, către toți cei care circulă prin oraș și care vor resimți practic disconfortul legat de închiderea străzii Grigore Bălan să înțeleagă că este singura modalitate prin care putem să avansăm cu lucrările pe Linia Verde”, a spus primarul.

Edilul Bistriței a mai explicat că proiectul ”Linia Verde”, întocmit în perioada fostei administrații, ”este neconform și nu răspunde exigențelor momentului și, cu atât mai puțin, ale viitorului”. Din acest motiv, municipalitatea a dispus o revizuire a proiectului.

În linii mari, această revizuire a proiectului cuprinde extinderea suprafețelor de trotuare pavate cu piatră naturală și aici mă refer la strada Bistricioarei, General Grigore Bălan până la Petre Ispirescu, zone cu valoare istorică. Dacă ne raportăm la partea de jos a orașului, vom merge cu piatră naturală până la strada Solomon Haliță. Vreau să fie foarte bine înțeles: proiectul cuprindea pavare cu pavaj de hală, acel pavaj pe care o să-l vedeți în perimetrele aferente halelor industriale. Nu pot fi de acord cu acest lucru. De asemenea, nu s-a dat niciun fel de soluție pentru îngroparea firelor care atârnă pe stâlpi, între stâlpi, pe drumuri, pe case și care vor fi introduse printr-o canalizație în subteran. Mă refer la firele de telefonie, internet, televiziune. Este adevărat că această revizuire presupune timp și costuri suplimentare, pe care le vom asuma din bugetul local, pentru că nu putem majora sumele pe care municipalitatea le obține din bani europeni. Ținând cont de faptul că garanția acestor lucrări trebuie să fie una foarte mare, nu accept lucrări de mântuială. Recunosc că în momentul de față avem un disconfort prin trenarea lucrărilor, dar important pentru mine și pentru bistrițeni este ca la finalizarea lor să avem cu toții sentimentul că am făcut ceva cu adevărat important pentru oraș”, a mai spus primarul.

Proiectul ”Linia Verde” prevede reabilitarea infrastructurii rutiere de pe o nouă rută de transport public care va traversa orașul de la est la vest, prin centrul orașului. Este vorba despre traseul Unirea – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii Dornei, Gheorghe Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara. Pe lângă crearea rutei noi de transport public, pe care vor circula vehicule electrice, se prevede modernizarea părții carosabile şi a zonelor adiacente, prin remodelarea parcărilor, a trotuarelor, spațiilor verzi și amenajarea unor piste pentru cicliști. În proiect este prevăzută și achiziţia unor autobuze electrice și a unor staţii de încarcare pentru aceste autobuze, precum și a unui depou și a unui dispecerat pentru managementul traficului.

Valoarea totală a proiectul “Linia Verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid sau normă de poluare redusă” a fost inițial de 12,8 milioane de euro, în această sumă fiind prevăzută și achiziția autobuzelor electrice, dar bugetul a fost mărit cu încă aproximativ 2 milioane de euro.