Strada Tărpiului se modernizează la costuri de autostradă: preț estimat 1 MILION de euro/kilometru! E stradă pe care circulă zilnic 5.000 de muncitori de la Leoni!

Strada Tărpiului va intra în modernizare, dar NU se știe când și din ce bani! Primăria Bistrița a finalizat documentațiile și va supune la vot sudiul de fezabilitate al investiției. Procedural, ar urma proiecul tehnic, găsirea sursei de finanțare și execuția lucrărilor.

Costurile acestei investiții sunt destul de ridicate, conform studiului de fezabilitate: valoarea totală a investiției: 12.958.930 lei ( aprox. 3 MILIOANE de euro) pentru 2,7 kilometri…. adică peste 1 MILION de euro pe kilometru!

Termen de finalizare: 3 ani!

3 ani de zile ar dura lucrările de modernizare a străzii Tărpiului! Asta după ce se finalizează proiectul tehnic și licitațiile!

Conform studiului de fezabilitate „strada Tărpiului aparține domeniului public al județului Bistrița-Năsăud, cu drept de administrare municipiul Bistriţa și este o stradă foarte circulată deoarece de-a lungul traseului există o serie de instituții publice de interes public, precum și numeroși agenți economici importanți, care atrag un trafic auto important.

Prin proiectul “Reabilitarea şi modernizarea străzii Tarpiului’’ se prevăd lucrări de reabilitare şi modernizare care să facă faţă traficului actual şi deschiderea de noi accese auto în vederea fluidizării traficului aceastei străzi.”

Lucrările care se propun în cadrul proiectului constau în:

– Reabilitarea, modernizarea şi remodelarea străzii prin refacerea întregii structuri rutiere;
– Pe sectorul 1, cuprins intre km 0+000- km 1+300, se va realiza partea carosabilă pe 3 benzi de circulaţie;
– Pe sectorul 2, cuprins intre km 1+300- km 2+733, se va realiza partea carosabilă pe 2 benzi de circulaţie;
– Amenajarea trotuarelor pe toată lungimea străzii încadrate în borduri din beton de ciment cu dimensiuni de 20x25x50 cm şi 10x15x50 cm;
– Amenajarea pistelor de ciclişti pe ambele părţi (cu asfalt colorat), acolo unde limita de proprietate permite realizarea acestora;
– Reamenajarea parcărilor existente în zona cuprinsă între km 0+140 – 0+190, dreapta;
– Amenajarea staţiilor de autobus;
– Reamenajarea şanţului existent între poziţiile kilometrice 0+420 – 0+500, stânga;
– Înlocuirea podeţelor existente de la km 0+484, respectiv de la km 2+726;
– Realizarea unei reţele de canalizare pluvială;
– Realizarea unor drenuri logitudinale de-a lungul traseului sub trotuar sau pista de ciclişti şi evacuarea apelor captate în canalizarea pluvială;
– Realizarea unor ziduri de sprijin din beton armat de debleu cu înălţimea elevaţiei cuprinsă între 1.00 – 1.50 m pentru limitarea amprizei drumului;
– Reabilitarea podului existent de la km 0+005 prin realizarea unei plăci de suprabetonare, precum şi amenajarea trotuarelor pe pod;
– Înlocuirea instalaţiei de iluminat public existenta;
– Reamenajarea acceselor la proprietăţi;
– Realizarea unei canalizaţii subterane pentru cabluri de curenţi slabi;

Strada Tărpiului a fost ignorată în cele 3 mandate a lui Ovidiu Crețu, deși reprezintă o arteră de maxim interes pentru zona Industrială. Pe strada Tărpiului circulă zilnic cei 5.000 de muncitori de la Leoni, elevii Liceului Agricol, angajații Direcției Sanitr-Veterinare, dar și angajații făbricuțelor din zonă. De asemenea, accesul spre Cimitirul Primăriei Bistrița se face din strada Tărpiului.

La intersecția cu Tărpiului, Bistrița va avea cel mai scump giratoriu din istorie! Asta deoarece PSD-iștii lui Crețu NU au vrut să mute sensul câțiva metri mai încolo, variantă prin care se economiseau 600.000 de euro!

Primăria Bistrița vrea să rezolve traficul sufocat din intersecția centurii cu Tărpiului și va realiza cel mai scump sens giratoriu din istoria orașului: 3.2 MILIOANE de lei, aprox. 700.000 de euro!

Între strada Drumul Cetăţii şi străzile Livezi, respectiv Tărpiului, accesul se face pe un pod dalat, drept, cu calea sus având o deschidere pentru două benzi de circulaţie, din elemente prefabricate.

Soluția aleasă de consilierii locali ai PSD este extrem de costisitoare și Bistrița va intra în istorie cu un giratoriu de 700.000 de euro, (iar 90% din bani se vor duce pe devierea unor linii electrice subterane, operațiune care în mod normal intra în sarcina companiei Electrică). În ce privește oportunitatea investiției, pare incredibil cum reprezentanții administrației au ignorat varianta unui giratoriu amplasat la câțiva metri în lateral, variantă prin care s-ar fi scutit re-locarea rețelelor electrice subterane, lucrări estimate la 600.000 de euro…

În ședința ordinară din 31 octombrie, consilierii locali vor vota studiul de fezabilitate al acestei investiții, care prevede costuri de 1 milion de euro/kilometru pentru o stradă din municipiu! Urmează ca Primăria Bistrița să asigure finanțarea acestei investiții , care deocamdată NU a fost cuprinsă pe lista străzilor ce vor fi modernizate în actualul mandat a lui Crețu!