Ionuț Simionca , alături de părinții din Bistrița: „Unitățile școlare nu sunt pregătite să asigure condiții de igienă elementare!”

Am stat de vorbă astăzi cu o mulțime de părinți și elevi din Bistrița. Aceștia și-au manifestat îngrijorarea legată de începerea școlii, în condițiile în care nu toți copiii vor primi măști gratuite, iar unitățile școlare nu sunt pregătite să asigure condiții de igienă elementare.

Le înțeleg îngrijorarea și îi asigur că, după 27 septembrie, din poziția de Primar al Municipiului Bistrița, voi asigura toate condițiile de sănătate și siguranță în școli, inclusiv măști pentru elevi și cadre didactice. În loc să irosim banii publici pe lucruri inutile în orașul nostru, mai bine folosim acele fonduri pentru a ne proteja copiii în fața pandemiei de coronavirus.

Nimic nu este mai important decât sănătatea și educația copiilor noștri! – a postat Ionuț Simionca, candidatul PMP pentru funcția de primar.