Studiul de fezabilitate pentru instalația de tip ALPINE COASTER, în dezbaterea Consiliului Local Bistrița

Consiliul Local Bistrița, care se va reuni în ședință ordinară pe data de 31 ianuarie, va dezbate un proiect de hotărâre care prevede aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ” Instalație de vară, tip “ ALPINE COASTER ” pe amplasamentul pârtiei de schi din Complexul Sportiv Polivalent Unirea”, o investiție menită să ofere noi oportunități de petrecere a timpului liber.

”Având în vedere nevoia de dezvoltare şi de creştere a atractivităţii Complexului Sportiv Polivalent Unirea, se propune realizarea unei investiţii cu caracter recreativ, respectiv o instalaţie de vară tip Alpine Coaster, care constă din realizarea unui traseu de circa 2.250 m de şine metalice pe care se vor deplasa vehicole susţinute şi dirijate pe acest traseu” motivează Primăria Bistrița.

Studiul de fezabilitate a fost întocmit de compania AS–CAD PROIECT S.R.L. Cristur–Şieu, care propune două scenarii:

  • Scenariul 1 – instalaţie de agrement de vară tip “Alpine Coaster”, cu transportul
    vehiculelor prin intermediul instalaţiei existente de telescaun;
  • Scenariul 2: instalaţie de agrement de vara tip “Alpine Coaster”, cu transportul
    vehiculelor prin intermediul unei instalaţii noi de transport pe cablu, care face parte
    din această instalaţie de vară.

Însă, prima variantă este cea luată în calcul, date fiind și costurile mai mici de realizare.

În studiul de fezabilitate sunt oferite și câteva imagini ale unor investiții de acest gen din diferite zone din Europa:

Potrivit proiectului care va intra în dezbatarea ședinței de Consiliu Local,”se va realiza un traseu din şine metalice, cu mers unidirecțional, la care vehiculele sunt sub forma unor boburi, cuplate permanent la sistemul de şine, care vor strabate acest circuit. Antrenarea și comanda instalației se realizează din stația inferioară la cota de 425 m, iar întoarcerea se realizează în zona staţiei de sosire a telescaunului existent, la cota de  675 m. Deplasarea din staţia de îmbarcare spre staţia de debarcare se realizează gravitaţional, iar deplasarea boburilor de la baza traseului spre staţia de îmbarcare se realizează cu telescaunul existent, printr–un sistem de cuplare între cele două instalaţii. Structura pe care se deplasează vehicolele este metalică, având două şine de rulare”.

Parametrii tehnici ai instalaţiei sunt următorii:

  • Altitudine stație de plecare: 425 m;
  • Altitudine stație sosire: 675 m
  • Lungime orizontală: 2.250 m
  • Viteza maxima a vehicolelor: 40 km/h
  • Panta medie :14,5%
  • Numărul de vehicule: 25 buc.;
  • Capacitate vehicole : 2 pers.;
  • Capacitate orară : 150 pers./oră.

Studiul de fezabilitate oferă și informații privind costurile estimative ale investiției:

Prin realizarea acestei instalații de tip Alpine Coaster se va asigura deplasarea unui număr de circa 150 de persoane, se va viabiliza activitatea telescaunului existent în perioada de vară şi se va creşte interesul cetăţenilor pentru utilizarea infrastructurii realizare sau care urmează a fi realizată în cadrul Complexului Sportiv Polivalent Unirea.

 

One comment

  1. Balan Marius - contribuabil

    Cu banii acestia se puteau executa doua-trei parcari supraterane pt. 500 de masini . Pe cand o gandire sanatoasa ?