Subvenționarea taxei de salubrizare, tema unei dezbateri publice la Primăria Bistrița

Primăria municipiului Bistrița va organiza o dezbatere publică pe tema subvenționării taxei de salubrizare, aceasta fiind programată pentru data de 26 martie. 

Consiliul Local al municipiului Bistrița a aprobat alocarea unor fonduri din bugetul local pe anul 2020 pentru subvenționarea taxei de salubrizare, astfel încât, în loc de 11,5 lei/persoană/lună, bistrițenii să plătească doar 6,6 lei/persoană/lună.

”În ședința Consiliului Local Bistrița de adoptare a bugetului pe anul 2020 a fost votată subvenția pentru taxa de salubrizare, în așa fel încât bistrițenii să plătească această taxă la fel ca și anul trecut, adică 6,6 lei/persoană/lună”, a anunțat, la mijlocul lunii trecute, viceprimarul Cristian Niculae, cel care a venit cu această propunere.

Însă, măsura ar urma să se aplice abia din luna aprilie pentru că Primăria Bistrița trebuie să urmeze pașii prevăzuți de legislație.

Subvenția pentru taxa de salubrizare va intra de la 1 aprilie, asta pentru că am fost nevoiți să punem în consultare publică proiectul de hotărâre pe care l-am inițiat. Noi trebuie să îndeplinim toate condițiile legale. În ședința de Consiliu Local de la sfârșitul acestei luni vom adopta proiectul de hotărâre și de la 1 aprilie taxa va fi subvenționată. Pe primele trei luni ale anului cetățenii vor plăti taxa nesubvenționată, așa este legal, deoarece nu se poate aplica retroactiv o hotărâre”, a mai explicat Cristian Niculae.

Astfel, înainte ca proiectul de hotărâre să fie supus aprobării, Primăria Bistrița va organiza o dezbatere publică pe această temă privind subvenționarea taxei de salubrizare.

Dezbaterea va avea loc pe 26 martie, de la ora 16:00, în sala de ședințe a Primăriei Bistrița.