Sute de elevi din Năsăud, interesaţi de meditaţii şi activităţi extracurriculare gratuite

Un proiect lansat de Primăria Năsăud, prin care își propune să vină în sprijinul elevilor și să le ofere acestora posibilitatea de a participa gratuit la meditații și la activități extracurriculare, a atras, în primele patru zile de la lansare, interesul a sute de elevi, aceștia manifestându-și intenția de a se înscrie în proiect. De asemenea, zeci de profesori sunt dispuși să ofere meditații gratuite copiilor.

Am rămas plăcut surprins la vestea că, în doar 4 zile de la lansarea proiectului ”Educația ține de noi”, 239 de elevi s-au arătat doritori de meditații și activități extracurriculare gratuite. De asemenea, 23 de cadre didactice s-au înscris ca voluntare pentru această inițiativă”, a declarat primarul Dorin Vlașin.

Inițial, proiectul era destinat elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, dar au existat foarte multe cereri și din partea altor elevi, astfel că administrația locală din Năsăud a fost nevoită să regândească această inițiativă. În cele din urmă, Primăria Năsăud a luat decizia de a extinde proiectul și a oferi meditații și activități gratuite și altor elevi care nu sunt în ani terminali de studiu.

Pe lângă materiile din care elevii vor susține examene (Română, Matematică, Istorie, Geografie, Engleză, Biologie, Informatică, Germană) ne dorim ca elevii să aibă parte și de activități de orientare școlară și profesională. Vrem să ne asigurăm că generațiile următoare vor alege carierele în viață în funcție de abilitățile și pasiunile pe care le au”, a mai precizat Dorin Vlașin.

Înscrierile sunt încă deschise, atât pentru elevi (începând cu clasa a V-a până pe clasa a XII-a), cât și pentru profesori.

Elevii se pot înscrie AICI, în vreme ce profesorii pot face același lucru AICI.

Termenul limită pentru înscriere este 14 februarie, ulterior urmând să fie stabilite și locațiile și orarele de desfășurare a meditațiilor.

Potrivit primarului orașului Năsăud, Dorin Vlașin, proiectul intitulat ”Educația ține de noi” se va realiza în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și cu unitățile de învățământ din Năsăud.