Sute de solicitări pentru obținerea șomajului tehnic au fost depuse în Bistrița-Năsăud

Agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și cele pentru plăți și inspecție socială procesează, din 1 aprilie, solicitările pentru obținerea șomajului tehnic. La nivelul județului Bistrița-Năsăud, în primele două zile au fost depuse sute de astfel de solicitări.

”Avem, în primele două zile de depunere a cererilor, 317 agenți economici care au depus actele de șomaj tehnic pentru 2.754 de angajați. În ceea ce privește dosarele de șomaj clasic, pot să vă spun că în fiecare zi se depun între 20 și 50 de dosare la agențiile din Bistrița, Beclean și Năsăud”, a declarat Adina Preda, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud.

Astfel de solicitări, de obținere a sprijinului oferit de Guvern pe perioada stării de urgență, au fost depuse și la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud. Directorul instituției, Ani Bob, a precizat că în primele două zile au fost depuse circa 300 de cereri.

”În data de 01.04.2020 am primit un număr de 143 de cereri, defalcate astfel:

  • 1 solicitare privind acordarea indemnizației pentru  drepturi autor;
  • 142 solicitări privind acordarea indemnizației pentru  Persoane Fizice Autorizate, Intreprinderi Individuale, Persoane Fizice Independente.

 În data de 02.04.2020 am primit un număr de 146 de cereri, defalcate astfel:

  • 5 solicitări privind acordarea indemnizației pentru convenții individuale de muncă a întreprinderilor cooperatiste;
  • 141 solicitări privind acordarea indemnizației pentru Persoane Fizice Autorizate, Intreprinderi Individuale, Persoane Fizice Independente”, a precizat Ani Bob.

Reamintim că Guvernul României a decis să sprijine salariații angajatorilor aflați în șomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente.  

Astfel, angajatorii care au salariați prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) și pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în șomaj tehnic, se vor adresa Agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din județul în care angajatorul are sediul social.

Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială din județul în care au înregistrat activitatea.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale a precizat că depunerea documentelor, pentru perioada  6-31 martie 2020, se face între 1-10 aprilie.

Plata fondurilor necesare către angajatori se va face în termen de maxim 15 zile, iar

plata angajatorilor către salariații aflați în somaj tehnic se va efectua în 3 zile.

Precizăm că angajatul în șomaj tehnic va primi 75% din din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut, și în perioada de șomaj tehnic îi vor fi achitate  CAS, CASS și impozitele aferente.