Tânăr aflat sub control judiciar, depistat de polițiști cu un cuțit și un pistol asupra sa

Un tânăr de 21 ani aflat sub control judiciar a fost depistat de polițiștii bistrițeni în timp ce încălca obligațiile stabilite de organul judiciar pe parcursul măsurii. În plus, asupra sa, oamenii legii au găsit un cuțit și un pistol.

În noaptea de 6/7 februarie, pe o stradă din municipiul Bistrița, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit pentru legitimare un tânăr, de 21 ani, din localitate. În urma controlului corporal au găsit asupra acestuia un pistol, replică de tip airsoft și un cuțit” arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul este sub control judiciar, începând cu data de 11 octombrie 2017, pentru comiterea unui furt calificat dintr-o locuință de pe raza municipiului. Fapta a fost săvârșită la data de 30 septembrie 2017, prejudiciul cauzat fiind de 6000 lei.

În aceste condiții, polițiștii compartimetului Supravegheri Judiciare, au stabilit faptul că tânărul de 21 ani a încălcat cu rea-credință obligația stabilită de organul judiciar pe parcursul măsurii ”de a nu deține, folosi sau purta arme” și a fost sesizată Judecătoria Bistrița în vederea înlocuirii măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau arestarea preventivă.