Tănăr amendat de jandarmi pentru că se plimba pe străzi deși a fost plasat în carantină

Un tânăr asupra căruia a fost instituită măsura carantinării la domiciliu a fost depistat de jandarmi în timp ce se plimba pe o stradă din Bistrița. Acesta s-a ales cu o amendă în valoare de 1.000 de lei.

La acest sfârșit de săptămână, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au depistat, pe strada Subcetate din municipiu, un tânăr de 22 de ani, care ar fi trebuit să se afle la domiciliu în carantină, pentru o perioadă de 14 zile. Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de carantină la domiciliu, conform reglementărilor legale în vigoare”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

De asemenea, în perioada 21 – 23 mai, jandarmii au aplicat un număr total de 38 de sancțiuni, 17 dintre acestea fiind amenzi în valoare de 5.150 lei.

Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (tulburarea ordinii publice, cerșetorie, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, etc.), pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nerespectarea măsurilor de liberă circulație. A fost verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală în 160 locații, fiind verificate un număr de 429 persoane, respectiv 81 de societăți comerciale”, mai arată Jandarmeria Bistrița.

Tot în acest final de săptămână, jandarmii montani din Colibița au aplicat două sancțiuni unor persoane care pescuiau ilegal în perioada de prohibiție.