Tânăr care trebuia să stea în carantină, găsit de jandarmi la cumpărături

jandarmi ziar de bistrita

Un tânăr de 23 de ani care trebuia să stea în carantină în localitatea Nimigea de Jos a fost depistat de jandarmi în timp ce își făcea cumpărăturile în orașul Năsăud.

Miercuri, 3 martie, în jurul amiezii, jandarmii din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție din orașul Năsăud, au depistat pe o stradă din această localitate un bărbat care nu purta mască de protecție. Jandarmii l-au interceptat și i-au atras atenția cu privire la acest lucru, iar la o primă verificare în baza de date au constatat faptul că cel în cauză ar fi trebuit să se afle în carantină la adresa de domiciliu din localitatea Nimigea de Jos”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost sancționat cu 1.000 de lei amendă, pentru nerespectarea măsurii de carantină la domiciliu și cu avertisment scris pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Pentru a reduce riscul infectării cu noul coronavirus, jandarmii recomandă tuturor cetățenilor să respecte măsurile de igienă și de protecție individuală, să evite aglomerațiile și ieșirile cu prietenii sau cunoscuții.