Tânăr din Bistrița, cercetat pentru că și-ar fi însușit un telefon pe care l-a găsit într-un taxi

Un tânăr din Bistrița este bănuit că și-ar fi însușit un telefon pe care l-a găsit într-un taxi. Oamenii legii au reușit să dea de urma tânărului la câteva luni distanță de la comiterea faptei.

”La data de 22 martie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr de 18 ani, din Bistrița, pe care-l cercetează pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor. Tânărul este bănuit că, în seara de 12 noiembrie 2020, în timp ce se afla într-un taximetru, pe o stradă din Bistrița, și-ar fi însușit pe nedrept un telefon mobil pe care o femeie l-a uitat în autoturism”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Prejudiciul, în valoare de 1.300 de lei, a fost recuperat și restituit păgubitei, o femeie de 50 de ani din Bistrița.

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Bistrița continuă cercetările în acest caz și atrag atenția că, potrivit Codului Penal, ”fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.”