Tânăr din Bistrița, prins drogat la volanul unei mașini

FOTO: arhivă

Azi-noapte, în urma controalelor efectuate pentru siguranța traficului rutier, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au depistat un tânăr care conducea un autoturism sub influența drogurilor.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost depistat în timp ce conducea o mașină pe o stradă din Bistrița.

”Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, însă rezultatul testării cu aparatul DrugTest a fost pozitiv pentru 2 substanțe: cannabis și methamphetamină. A fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre în vederea determinării cu exactitate a substanțelor consumate”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Ulterior, cel în cauză a fost condus la sediul Poliției, unde oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier.