Tânăr din Dumitra, depistat drogat la volanul unei mașini

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.35, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

”În fapt, pe strada Drumul Cetății din municipiul Bistrița, a fost oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 22 de ani, din Dumitra. Acesta a fost testat cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței Methamphetamine și i s-au recoltat mostre biologice”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Totodată, conform Legii 55/2020, cel în cauză a fost sancționat pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația în afara locuinței, în intervalul 22.00-05.00. Valoarea sancțiunii este de 500 lei.