Tânăr din Dumitra, prins drogat la volanul unei mașini; nu avea nici permis de conducere

FOTO: arhivă

Un tânăr din Dumitra a fost prins de polițiști în timp ce conducea drogat un autoturism. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că acesta nu deține nici permis de conducere.

”La data de 4 noiembrie, după miezul nopții, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au depistat în trafic un șofer aflat sub influența Metamfetaminei. Polițiștii au oprit pentru control un autoturism pe raza municipiului Bistrița și au identificat șoferul acestuia, un tânăr de 22 din Dumitra. În urma verificărilor desfășurate de către polițiști, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. Polițiștii au dispus testarea șoferului cu aparatul DrugTest 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței Methamphetamine. Bărbatului i-au fost totodată recoltate și mostre biologice la spital”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Oamenii legii au întocmit dosar penal cu privire la aspectele constatate, urmând documentarea faptelor.

De asemenea, întrucât tânărul nu a putut justifica prezența pe stradă, conform prevederilor Legii 55/2020, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a acestuia cu amendă în cuantum de 500 de lei.