Tânăr din Fălticeni, prins după ce ar fi furat un telefon mobil în valoare de circa 5.000 de lei

Un tânăr din Fălticeni, județul Suceava, s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. 

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, tânărul este bănuit că ar fi furat un telefon mobil dintr-un autoturism.

”La data de 31 decembrie 2022, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că din autoturismul parcat în fața locuinței i-a fost sustras un telefon mobil, fiindu-i cauzat un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei. În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, la data de 2 ianuarie 2023, a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din Fălticeni, care locuiește fără forme legale pe raza localității Petriș, acesta fiind bănuit de comiterea furtului”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Oamenii legii au reușit să recupereze bunul furat, telefonul fiind ulterior restituit persoanei vătămate.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de furt calificat și continuă cercetările în acest caz.