Tânăr din Parva, reținut pentru pornografie infantilă, hărțuire și șantaj

Un tânăr de 24 de ani din Parva a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru pornografie infantilă, hărțuire și șantaj, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. 

”La data de 9 martie, în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar constituit pentru comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă, hărțuire și șantaj, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurori din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție domiciliară și au pus în aplicare un mandat de aducere. Vizat de comiterea faptelor este un tânăr, de 24 de ani, din Parva, iar din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit că, în cursul anului 2022, după ce ar fi încheiat o relație de prietenie cu o minoră, în mod repetat, ar fi urmărit-o, ar fi amenințat-o și șantajat-o prin intermediul unor mesaje și apeluri telefonice. Totodată, tânărul ar fi postat pe o rețea de socializare imagini sub forma unor filmări cu caracter sexual explicit, filmate de el, în care minora apare în ipostaze intime”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma percheziției efectuate la domiciliul acestuia, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două telefoane mobile, o cartelă telefonică, o tabletă, precum și medii de stocare.

În urma audierilor, procurorul din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a tânărului de 24 de ani.

În cursul zilei de astăzi, 10 martie, acesta va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.