Tânăr din Sângeorz-Băi, prins în timp ce conducea drogat o mașină

Un tânăr care se afla sub influența unor substanțe interzise a fost depistat de polițiști la volanul unui autoturism care circula prin municipiul Bistrița. 

”În seara de 8 februarie, un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică Bistrița a oprit pentru control un autoturism în care se aflau două persoane. Autoturismul în cauză circula pe strada Calea Moldovei din municipiul Bistrița și era condus de un tânăr, de 27 de ani, din Sângeorz-Băi. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Întrucât manifesta un comportament suspect, a fost testat și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv în cazul unei substanțe psihoactive. Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal și polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.