Tânăr rănit într-un accident rutier produs la Dobric

Un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe raza localității Dobric.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud, accidentul a avut loc joi dimineața, când autoturismul condus de bărbat a părăsit partea carosabilă și a intrat in coliziune cu un capăt de pod. În urma impactului, tânărul a rămas încarcerat.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de la Garda de Intervenție Beclean, inclusiv un echipaj de descarcerare.

Victima a fost găsită încarcerată, iar echipajul de descarcerare a extras-o în condiții de siguranță pentru a fi predată echipajului de prim ajutor SMURD. Victima a fost conștientă pe toată durata intervenției, prezenta multiple leziuni și o suspiciune de fractură membru inferior. Echipajul de prim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Beclean a evacuat victima la Centrul de Primiri Urgențe Beclean”, a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.

ACTUALIZARE

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, accidentul a avut loc pe DJ 171, în localitatea Dobric, la volanul mașinii aflându-se un tânăr care nu deține permis de conducere.

”În accident a fost implicat un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din Târlișua, care, în timp ce conducea pe direcția Uriu spre Căianu Mic, în localitatea Dobric, a pierdut controlul și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital, neputând fi testat cu aparatul etilotest. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 26 de ani nu deține permis valabil pentru nicio categorie de autovehicule”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere fără permis și continuă cercetările în acest caz.