Tânără aflată sub influența drogurilor, prinsă de polițiști la volanul unui autoturism

O tânără în vârstă de 27 de ani a fost prinsă în timp ce conducea un autoturism deși se afla sub influența substanțelor psihoactive. Potrivit polițiștilor, aceasta ar fi consumat cannabis înainte de a se urca la volan.

”În această dimineață, în jurul orei 01.00, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control o tânără de 27 de ani, din Covasna, care conducea un autoturism pe strada Calea Moldovei din Bistrița. Tânăra a fost testată cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța cannabis și a fost condusă la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice”, a informat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Șoferița s-a ales cu dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe.

Totodată, tânăra a fost sancționată contravențional și pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația în intervalul 23.00-05.00, conform Legii 55/2020.