Tânără din Galații Bistriței, bănuită că ar fi înșelat 13 persoane, reținută pentru 24 de ore. Cum acționa

FOTO: arhivă

O tânără bănuită de comiterea unor înșelăciuni și operațiuni financiare frauduloase a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști, în urma unor percheziții.

”La data de 2 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județele Bistrița-Năsăud și Mureș. Perchezițiile au fost desfășurate în urma probatoriului administrat într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru infracțiuni de natură economică, fiind vizate locuințele unor persoane fizice, cât și sediul unei persoane juridice. Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, începând cu luna noiembrie 2019, o tânără de 27 de ani, din Galații Bistriței, ar fi înșelat, prin diverse metode, 13 persoane din Bistrița-Năsăud, prejudiciul total cauzat fiind de peste 400.000 de lei. În fapt, în schimbul unor sume de bani, tânăra ar fi indus în eroare mai multe persoane cu privire la faptul că poate facilita obținerea unor credite bancare, cât și radierea unor mențiuni din Biroul de Credite, prejudiciul astfel cauzat fiind de peste 138.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Totodată, potrivit polițiștilor, sub diverse pretexte și prezentând diverse garanții, ar fi împrumutat de la persoane cunoscute, sumele de 36.000 de euro și 7400 de lire sterline. Banii i-ar fi fost transferați prin virament bancar atât în cont, cât și în alte conturi, sub forma unor împrumuturi pe care nu le-ar mai fi restituit. 

La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor un pistol de tip airsoft și mai multe înscrisuri financiar-bancare și contabile, cu valoare probatorie. Totodată, au mai fost indisponibilizate 2 telefoane mobile, un laptop și 3 unități de stocare de tip memory-stick. Tot în cursul zilei de ieri, 2 iunie, au fost audiate mai multe persoane și a fost pus în aplicare un mandat de aducere. În urma audierilor, tânăra din Galații Bistriței a fost reținută pentru 24 de ore, fiind dispuse și măsuri asiguratorii asupra conturilor bancare a acesteia”, mai precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Astăzi, 3 iunie, aceasta va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate a Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, a polițiștilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.