Tânără rănită într-un accident rutier produs pe drumul care face legătura între localitățile Rebra și Parva

accident ziar de bistrita
FOTO: arhivă

O tânără de doar 19 ani, din Parva, a fost rănită într-un accident rutier produs pe fondul neatenției și a lipsei de experiență în conducere.

”La data de 30 august, în jurul orei 23.45, o tânără de 19 ani, din Parva, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 172B, între Rebra și Parva, cel mai probabil din cauza neatenției și a lipsei experienței în conducere, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a întrat în coliziune cu un copac”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Tânăra a rămas blocată în autoturismul avariat, la locul accidentului intervenind un echipaj de pompieri și două echipaje SMURD – de prim ajutor și terapie intensivă mobilă. Victima era conștientă când a fost scoasă din mașină, dar nu este coerentă. Aceasta a fost stabilizată și transportaă la spital pentru investigații medicale mai amănunțite.

Tinerei i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, neputând fi testată la fața locului cu aparatul etilotest.

Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distante mari, dată fiind experiența redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

De asemenea, le reamintesc că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 km/h mai mică.