Tânărul de 19 ani care a provocat un accident rutier în localitatea Piatra, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața, a fost reținut pentru 24 de ore

La data de 6 august, un tânăr de 19 ani, din Agrişu de Sus, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal, care face legătura între localităţile Mireş şi Piatra, a pierdut controlul acestuia, intrând în coliziune cu un copac din afara părţii carosabile.

Accidentul rutier s-a soldat cu decesul unui bărbat de 55 ani, rănirea gravă a unei femei de 57 ani şi rănirea uşoară a unui tânăr de 20 ani, toţi având calitatea de pasageri în autoturismul în cauză.

Tânărul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

”Faţă de tânărul de 19 ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” a declarat Diana Pintea, purătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunerea luării unei măsuri preventive.